Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Merg la Urgenţe în lipsa farmaciei

Publicat in Adevarul, luni 28 iunie 2010 ·

Bârlădenii spun că decizia farmaciştilor nu ţine cont de nevoile lor. Mulţi se văd nevoiţi să meargă noaptea la spital din cauza unei dureri banale de cap.

Farmaciştii bârlădeni nu mai ţin deschis pe timpul nopţii de câteva luni. Până atunci, prin rotaţie, fiecare unitate era deschisă noaptea. „Din 2007 nu mai primim niciun ban în plus dacă ţinem deschis non-stop. Chiar şi aşa, până anul acesta, am încercat să ignorăm pierderile financiare pe care le avem dacă activăm şi noaptea. Criza economică şi lipsurile sistemului sanitar din România ne-au afectat foarte mult şi nu ne mai putem sacrifica“, a spus un farmacist din Bârlad.

„Îşi bat joc de noi“

Pe de altă parte, bârlădenii consideră măsura o aberaţie, deoarece sunt nevoiţi să meargă la Urgenţe chiar şi pentru o durere de cap „Nu e corect! Suntem bătrâni şi nu ştim când ni se face rău, unde ne ducem atunci? Nu putem controla boala. Mai sunt familii care au copii, poate li se face rău pe timpul nopţii. Ar trebui să fie deschisă non-stop măcar una“, ne-a spus Elena Bularda, pensionară.

Părerea ei nu este izolată. „Nu ştiu dacă şi în alte oraşe se procedează la fel. E grav dacă banii au ajuns să conteze mai mult decât sănătatea noastră“, a declarat Ioan Manole, de 70 de ani.

La nivelul judeţului, 60 de farmacii au contracte încheiate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vaslui, 16 fiind din Bârlad. Doar una, şi aceea din municipiul Vaslui, are program non-stop. Din 2007, statul nu mai acordă niciun leu în plus farmaciilor care ţin deschis şi pe timpul nopţii. În afara programului, nicio farmacie nu poatre elibera reţete compensate, ci doar contra cost.

„S-ar putea trata acasă“

O parte dintre bârlădenii care se prezintă la Urgenţe ar putea să-şi rezolve problemele de sănătate acasă. „Aproape 50% din cei care vin la spital necesită inte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Mihai Leu. Fostul campion de box și raliuri avea 56 de ani

HotNews acum 7 ore
Mihai Leu s-a stins din viață la doar 56 de ani, scrie GOLAZO.ro. Fost campion mondial de box și fost campion național de raliuri, Leu era internat de mai bine de o săptămână la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Fundeni din București.

SUA au suspendat brusc livrarea de armament pentru Ucraina. „Decizia a fost luată pentru a pune interesele Americii pe primul plan”

HotNews acum 22 minute
Pentagonul a suspendat unele livrări de rachete de apărare aeriană și alte muniții de precizie către Ucraina din cauza îngrijorărilor că stocurile SUA sunt prea mici, au declarat marți două persoane familiarizate cu această decizie, informează Reute

Cutremur cu magnitudinea 3,6 în Vrancea

Mediafax acum 53 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 7.19 în județul Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,6 și s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Reacții după moartea fostului boxer și pilot Mihai Leu: „Un mare campion nu poate fi altfel decât un om special”

Adevarul acum 17 minute
Hunedoreanul Mihai Leu, 56 de ani, a decedat marți seară, la Spitalul Fundeni, unde era internat, ar lumea sportului transmite mesaje de condoleanțe familiei și publică amintiri cu fostul campion.

Trump dă asigurări că Israelul este pregătit să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți că Israelul a acceptat să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâșia Gaza, relatează AFP. ‘Israelul a acceptat condițiile necesare pent

Rusia lansează conturi de investiţii cu garanţii de retragere pentru investitorii străini

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a introdus un nou tip de cont de investiţii, care oferă garanţii de retragere, conform unui decret semnat marţi de preşedintele Vladimir Putin, în cadrul eforturilor de a atrage din nou investi

Stellantis avertizează: Ar putea fi închise fabrici din cauza amenzilor UE pentru emisii de carbon

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Stellantis ar putea fi nevoită să închidă unele dintre fabricile sale europene, inclusiv în Italia, din cauza riscului unor amenzi masive impuse de Uniunea Europeană pentru nerespectarea ţintelor de

Ministerul Apărării: Rusia a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România / Două aeronave F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Apărării anunţă că Federaţia Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România, motiv pentru care, în noaptea de marţi spre miercuri

WhatsApp va permite marilor companii să-și sune clienții și să folosească voci generate cu AI

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Marile companii vor putea să apeleze clienţii prin WhatsApp şi să folosească în acest sens voci generate de inteligenţa artificială, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Nicușor Dan și Ilie Bolojan participă la recepția de Ziua Independenței la Ambasada SUA. Trafic restricționat în zonă

HotNews acum o ora
La Ambasada Statelor Unite ale Americii din Bucureşti are loc miercuri o recepţie cu ocazia Zilei Independenţei. La eveniment vor participa președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan. Cu ocazia ceremoniei, traficul rutier va fi restricționat

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

17°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

22°
mie.

19°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/30°
joi

15°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

17°/34°