În volumul "Cerul din burtă", relansat la a doua ediţie, scriitoarea Ioana Nicolaie povesteşte, delicat şi fermecător, experienţa maternităţii.
"Mir îmi face face figurine din zahăr. Noaptea mă-ndrept către el. Eşti bine?, mă întreabă. Şi-apoi mă stânge în braţe. Sunt bine şi la fine de lună. Spre luna a opta, sunt mare şi bine", spune scriitoarea Ioana Nicolaie în cel mai recent volum al său, "Cerul din Burtă", o poveste care, fiind autobiografică, îl are ca personaj şi pe soţul autoarei, scriitorul Mircea Cărtărescu.
"Fiindcă în toate lucrurile frumoase e vorba şi despre bărbaţi. Sunt parte şi ei din magia legată de sarcină şi cei mai mulţi vor să o priceapă", explică Ioana Nicolaie.
O carte despre experienţa maternităţii, scrisă delicat, uneori abia sugerat, cât să nu stânjenească o Românie care poate păstrează rezerve, trudind încă să compenseze devastatoarele efecte ale dorinţei lui Ceauşescu de a forţa creşterea natalităţii şi, mai apoi, să piardă temerile celor două decenii în care aducerea pe lume a unui copil a fost, pentru mulţi, un motiv de spaimă.
"Nu te naşti femeie, devii. Simone de Beauvoir nu a trecut şi experienţa maternităţii în foaia de parcurs a acestei formaţii, dar cerul din burtă asumat (pentru că nu starea biologică, ci asumarea condiţiei materne te modifică) este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase vârste ale femeii", scrie Gabriela Adameşteanu în prezentarea volumului, lansat, în a doua ediţie, la Salonul de Carte Bookfest.
Profundă, fermecătoare, cartea Ioanei Nicolaie reprezintă şi o exorcizare a unor sentimente negative, o intrare firească, modernă, în normalitate. "Când Mir lipseşte, din cer cad suluri de pânză. Plouă cu pânză subţire, de parcă tot ce trăim e o coajă, de parcă am fi încremenit într-un fel de şantier. De sus, macaralele se mişcă, încet, spre noi. Dedesubt,
