Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A ştiut piaţa cu cât se majorează TVA?

Publicat in Curierul, luni 28 iunie 2010 ·

Respingerea, vineri, de către Curtea Constituţională, a legii privind tăierea pensiilor cu 15% a determinat o şedinţă de vânzări agresive la Bursa de Valori Bucureşti. Sentimentul că autorităţile nu ştiu ce fac, punerea sub semnul întrebării asupra virării în termen a tranşelor următoare de la Fondul Monetar Internaţional precum şi perspectiva - între timp confirmată - a unor majorări de taxe sau impozite a antrenat un declin de aproape 10 procente a indicelui cel mai important de la BVB, BET-FI, care măsoară evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare.

Din punct de vedere tehnic, o reîntoarcere a indicelui către nivelul de 20.000 de puncte nu este câtuşi de puţin surprinzătoare. Preţul întâlnise la începutul săptămânii trecute o confluenţă de rezistenţe date de banda Bollinger superioară în picaj, media exponenţială de 55 de zile (EMA55) şi retragerea Fibonacci de 38,2% aplicabilă scăderii din mai. Practic, după avansul consistent de la jumătatea lui iunie, cel puţin o retragere ar fi fost de aşteptat, cu o revenire a cotaţiei în interiorul benzilor Bollinger. Ieşirea indicatorului Stochastic din zona de oversold la sfârşitul sesiunii de joi anunţa intrarea pe un parcurs corectiv. Totuşi, violenţa scăderii de vineri, pe fondul unor ştiri percepute negativ de piaţă, a fost peste aşteptări, iar lichiditatea a fost, de asemenea, destul de bună, 34.666.000 acţiuni SIF fiind schimbate în ultima şedinţă.

Pentru ziua de azi, investitorilor li se ridică o întrebare importantă: în ce măsură ridicarea TVA din week-end a fost anticipată şi inclusă în preţ de picajul de vineri? Cei care vor răspunde pozitiv, vor găsi o oportunitate bună de intrare în această zonă de 20.000 de puncte, nivel psihologic important, suprapus cu retragerea Fibonacci de 61,8% a mişcării ascendente din această lună. Nivelul risk-reward este destul de atractiv, un stop-l

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 20 minute
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

România și Franța solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

Ziua Constanta acum 31 minute
Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni Potrivit unui comunicat pus la disp

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 59 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 36 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 31 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 2 ore
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°