Acţiunile Transgaz Mediaş (TGN) ar putea reveni din nou în atenţia investitorilor, odată cu creşterea ratei de distribuire a dividendului din profitul net de la 50% la 90%, dar şi în condiţiile creşterii aversiunii faţă de risc a investitorilor odată cu noile evoluţii politice şi macroeconomice interne.
Analiştii casei de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment (RCI) au urcat preţul ţintă al titlurilor transportatorului de gaze Transgaz Mediaş la un nivel de 246 de lei/acţiune, faţă de cel estimat la începutul lunii, de 233 de lei/acţiune, în urma datelor pozitive legate de consumul de gaze pe plan autohton şi a creşterii substanţiale a gradului de distribuire a dividendelor la companiile de stat, printre care şi Transgaz.
Noul preţ ţintă estimat de analiştii RCI este mai ridicat cu 9,7% comparativ cu cel afişat la închiderea şedinţei de la finele săptămânii trecute, de 224,1 lei/acţiune, iar aceştia recomandă "păstrarea" acţiunilor Transgaz.
În luna aprilie, consumul de gaze a urcat la o rată anuală de 27%, mult peste estimări, sprijinit de reluarea producţiei la consumatorii din domeniul chimic.
În prezent, analiştii RCI previzionează o majorare a consumului de gaze de 9,5% comparativ cu anul precedent, până la un nivel de 134,2 TWh, faţă de o creştere de 7% estimată anterior. În primul trimestru, Transgaz a transportat o cantitate de gaze mai mare cu 9,4% faţă de anul precedent, în timp ce pe plan intern creşterea consumului de gaze a fost mai mică, de 7,4%.
Impactul pozitiv al creşterii consumului ar putea avea ca rezultat un avans de 5% al profitului Transgaz în perioada 2010-2012, se arată în raport.
Totuşi cel mai mare impact asupra preţului acţiunilor Transgaz îl are recenta decizie a guvernului de a majora gradul de distribuire a dividendelor din profitul companiilor de stat de la 50% la 90%. În aceste condiţii, investitor