Peste 20 de recipiente pentru colectarea bateriilor portabile au fost instalate în săptămâna trecută în Iaşi, urmând ca alte 30 să fie amplasate în diverse locaţii accesibile publicului larg: instituţii publice, universităţi, centre de cartier, licee, cafenele, librării, până la sfârşitul lunii iulie. Sursa: sxc.hu
Proiectul face parte dintr-un program derulat de Asociaţia Mai Bine, care implementează colectarea selectivă a deşeurilor de baterii portabile. Programul este finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European.
Lista şi o hartă cu locaţiile respective pot fi consultate pe pagina web a proiectului.
Bateriile sufocă mediul
Proiectul urmăreşte accelerarea responsabilităţii sociale a cetăţenilor în domeniul protecţiei mediului, prin încurajarea colectării selective a celor mai poluante deşeuri domestice.
Bateriile şi acumulatorii portabili au în componenţă substanţe toxice precum mercur, plumb, nichel, cadmiu, litiu care afectează grav sănătatea umană şi mediul înconjurător. Aruncate împreună cu alte deşeuri menajere, substanţele conţinute de baterii şi acumulatori, ajung în sol şi în ape, pătrunzând astfel în lanţul nostru trofic.
În acelaşi timp, proiectul intenţionează ca, împreună cu alţi actori din domeniul colectării şi reciclării, cum este Sistemul Naţional de Reciclare a Bateriilor, partener principal în proiect, să pună bazele unei scheme unitare de colectare selectivă şi reciclare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili in România.
În sprijinul componentei participative a proiectului, organizatorii aduc şi o dimensiune informativă şi educativă prin pagina web a proiectului şi prin vizite educative în liceele ieşene. Astfel, aproximativ 200 de elevi din 10 licee ieşene, care au fost promotori ai proiectului, educându-şi colegii de