Antrenorul Petre Gavrilă, care a pregătit naţionala "Stelelor Negre" în 1995, susţine că Gyan şi compania vor continua să uimească şi vor ajunge în primele patru echipe ale lumii. Sursa: ZIARUL "PRAHOVA"
Ghana este marea revelaţie a Cupei Mondiale. Singura reprezentantă a Continentului Negru rămasă în competiţie a învins sâmbătă seară naţionala SUA, cu scorul de 2-1, după prelungiri.
Surpriza este cu atât mai mare cu cât africanii nu-l au la dispoziţie la acest turneu final pe starul Michael Essien. În sferturile de finală, ghanezii vor da piept cu Uruguay şi au şansa de a deveni prima echipă africană care ajunge în semifinalele Cupei Mondiale.
"M-a uimit disciplina tactică"
Antrenorul Petre Gavrilă este românul care cunoaşte cel mai bine realităţile fotbalului din Ghana. Gavrilă a stat cinci ani în respectiva ţară (între 1990 şi 1995), timp în care a pregătit cel mai cunoscut club din campionat, Hearts Of Oak. Pentru o scurtă perioadă, românul a stat şi pe banca tehnică a naţionalei "Stelelor Negre". Petre Gavrilă este proprietarul şcolii de Fotbal "Euro-Africa" din Buşteni, care are o "filială" şi la Accra, de unde aduce mereu fotbalişti în România.
"Pentru mine, Ghana nu e o surpriză. Au mulţi jucători din generaţia care a câşigat Mondialul la «under 20». E important că antrenorul Rajevac şi-a impus ideile. E clar că, deşi e mai puţin cunoscut, a făcut mai multe decât Carlos Alberto Parreira (n.r. - antrenorul Africii de Sud) sau Sven Goran Eriksson (n.r. - de la Coasta de Fildeş). Să-l ţii rezervă pe Muntari, de la Inter Milano, spune totul despre Rajevac. M-a uimit disciplina tactică. Ghana va învinge Uruguay şi va merge în semifinale", a pronosticat Gavrilă.
"Aş putea scrie o carte despre amintirile de acolo. La naţională i-am avut elevi pe Abedi Pele, pe Yeboah... La club aveam vreo 50 de j