7 octombrie 1994 – ziua in care ingerul ei a plecat, lasand-o singura pe pamant…
Tocmai ce a intrat in concediu si se pregateste sa duca unei vecine, careia ii era datoare, o sacosa cu cartofi, cumparati din leafa. E seara. Isi anunta copiii – pe Alexandra, Cristi si Laurentiu – ca, pana se intoarce, toti trei sa fie in pat. Viorica isi ia sacosa si iese pe poarta. “Cand am venit, am verificat copiii. Nu mai era Cristi…”
Dupa ce adorm ceilalti doi copii, femeia sta treaza jumatate din noapte, in asteptarea baiatului rebel. La un moment dat, atipeste. “Pe la ora 2, m-am dat jos din pat, m-am dus la el in dormitor. Nu venise. M-am dus inapoi in pat, dar nu m-a mai luat somnul”.
In timpul asta, Viorica aude apa curgand din casa soacrei sale care locuieste in aceeasi curte. “M-am gandit eu atunci: ia uite, ea spala rufe la ora asta. Ziua se plimba si noaptea spala rufe”.
Pe la 5 dimineata, apare si Cristi acasa. “Cand am vazut ca e teafar…nu batut, nu… nimic, m-am linistit si, in sfarsit, am adormit”.
A doua zi, Viorica constata ca soacra sa nu e acasa. Obisnuita sa dispara zile intregi, nu isi face niciun fel de grija, mai ales ca relatia dintre ele e subreda chiar din ziua nuntii ei. “Vreo 20 de ani am refuzat sa vorbesc cu soacra-mea. Nu ne puteam intelege, eram diferite”.
“A iesit un brusture, apoi, un picior. Am tras cat am putut. Era mama. Moarta”
In aceeasi zi, se intoarce acasa Teodor, cumnatul Vioricai, care locuieste in casa in care sta si mama lui. Timp de cateva saptamani, fusese internat in spital. Impins de niste sentimente stranii, barbatul intra imediat in panica, mai ales cand constata ca toate hainele si incaltamintea batranei sunt la locul lor. “Primul gand care mi-a trecut prin cap a fost ca mama a fost omorata. Numai Viorica o putea omori…”
Dupa cateva zile bune, cand vede ca soacra ei nu mai apare, Vior
