Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horea Vuşcan a intrat în Partidul Verde

Publicat in Bihoreanul, luni 28 iunie 2010 ·

Horea Vuşcan, fost membru PSD, partid pe care l-a părăsit în 2008 când a candidat ca independent, dar fără succes, la un loc de consilier municipal în Oradea, şi-a anunţat luni, cu o întârziere de o jumătate de an, adeziunea la Partidul Verde. El a devenit membru al acestei formaţiuni din luna ianuarie 2010, de când conduce şi organizaţia municipală Oradea.

În argumentarea gestului său, Horea Vuşcan a declarat că a intrat în politică din idealism, constatând ulterior că "orice individ care intră în politică curat şi trece printr-un partid, acesta îi dizolvă personalitatea, îi îngenunchiază moralitatea şi îl transformă într-o rotiţă a sistemului".

Vuşcan a afirmat că a aderat la Partidul Verde chiar dacă acesta "este un partid mic, fără ciolan de dat", fiind convins că, în schimb, e "o formaţiune curată, cu oameni care fac politică din pasiune". "Cred că putem schimba lumea în bine", a mai spus Vuşcan, adăugând că, în continuare, e convins că "politica se face în primul rând cu idealuri, şi nu cu bani".

În ce priveşte modul în care doreşte să facă politică ecologistă, Horea Vuşcan a afirmat că îşi propune creşterea Partidului Verde "pentru a intra în Consiliul Municipal şi în Consiliul Judeţean", dar ca să atingă acest obiectiv "nu vom critica gratuit puterea, ci vom încerca să ne aducem aportul la ceea ce se face, vom încerca să devenim partenerii verzi ai Primăriei şi ai orădenilor".

Horea Vuşcan, care este şi realizator de emisiuni TV, a devenit un personaj public cunoscut în Oradea atât datorită conflictelor în care a intrat cu fosta conducere a PSD Bihor, căreia i-a criticat inadecvarea la realităţile oraşului, cât şi din cauza unui accident rutier în urma căruia a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru decesul a trei oameni.

Tragicul accident soldat cu trei morţi a avut loc în 12 septembrie 2003, puţin după miezul nopţii.

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°