Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Camere video pentru grădiniţe

Publicat in Adevarul, luni 28 iunie 2010 ·

Începând de luna viitoare, toate grădiniţele din oraş vor beneficia de sisteme de supraveghere video.

Iniţiativa le aparţine poliţiştilor comunitari. Oamenii legii intenţionează să crească gradul de siguranţă al unităţilor de învăţământ. Iar asta întrucât grădiniţele din oraş au fost, în repetate rânduri, ţinte sigure pentru hoţi.

Cele 16 camere video de supraveghere care vor fi cumărate îi vor ajuta pe agenţi să îi indentifice mai uşor pe infractorii care pătrund în curtea instituţiilor.

Supraveghere permanentă

Camerele înregistrează şapte zile din şapte, stochează imaginile într-o bază de date şi vor fi conectate la server-ul Servicului de Poliţie Comunitară. Astfel, agenţii vor putea urmări pe monitoarele pe care le au în birou fiecare persoană care intră sau iese pe poarta grădiniţelor.

„Vom putea interveni mult mai repede. Astfel, vom reuşi să îi prindem pe infractori mult mai repede“, spune Laurenţiu Abaza, directorul Serviciului de Poliţie Comunitară Slobozia.

Echipamentul videocare urmează să fie achiziţionat la jumătatea lunii viitoare va fi montat în exteriorul clădiriilor. Sistemele de supraveghere video vor fi cumpărate de la un magazin de specialitate din Bucureşti. Preţul unei astfel de camere de supraveghere este de aproximativ 1.000 de lei.

Infractori surprinşi de camere

La Grădiniţa „Junior“, sistemul a fost montat în urmă cu doi ani, tot cu ajutorul Poliţei Comunitare. Unitatea de învăţământ dispune acum de şapte camere video, instalate la fiecare intrare în curtea clădirii.

„Camerele surprind pe oricine intră sau iese de la noi din grădiniţă. E cel mai bine aşa“, spune Niculina Zăinescu, directorul Grădiniţei „Junior“.

Camerele video au ajutat personalul instituţiei să îi identifice pe câţiva copii care au pătruns în curte şi au distrus spaţiul verde. Incidentul s-a petrecut luna trec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 2 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°