Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii din Ţăndărei, cumpăraţi de traficanţi pentru 20.000 de lire

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 28 iunie 2010 ·

O anchetă a cotidianului britanic Daily Mail arată cum sunt exploataţi copiii romi de părinţii lor, care îi vând pe bani grei unor reţele de traficanţi. Acestea din urmă se aleg cu un profit imens.

"Copiii sunt vânduţi clanurilor de familii, pentru a-şi plăti datoriile", spune un parlamentar britanic, Anthony Steen. Acesta estimează că mai mult de 2.000 de copii din România sunt puşi să cerşească pe străzile din Marea Britanie. Copiii sunt vânduţi traficanţilor pentru sume de cel mult 20.000 de lire sterline, arată un poliţist român.

Astăzi, Daily Mail prezintă o analiză amplă a traficului de copii, cei mai mulţi fiind aduşi la cerşit de romii din România. Britanicii scriu că numărul estimat de Steen ar putea fi chiar mai mare. Unicef arată că mulţi dintre copii vin din deja celebrul oraş Ţăndărei (judeţul Ialomiţa).

Cazul prezentat este cel al familiei Stanciu. După aderarea României la Uniunea Europeană, unul dintre cei 12 copii ai familiei aa ajuns în Marea Britanie, unde a fost obligat să cerşească. Iuri Stanciu, capul familiei, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că şi-a trimis fiica să cerşească în Marea Britanie.

La vârsta de 13 ani, Eva Stanciu cerşea în preajma unui magazin din Farnborough, oraş din nord-estul Angliei, într-o zonă care a devenit "un magnet pentru miile de emigranţi est-europeni", după cum scrie Daily Mail.

Cerşit, furat, sex

Poliţia britanică a descoperit că Eva fusese victimă a traficului abia în ianuarie 2008, în timpul unui raid prin 17 case pline cu copii care erau trimişi la cerşit. Ea se afla de aproape un an în Anglia. Atunci, poliţia a descoperit copii care fuseseră aduşi în Marea Britanie pentru a cerşi, a fura din buzunare sau chiar pentru a se prostitua. Mai mult, copiii erau folosiţi pentru a primi ajutoare sociale din partea statului englez.

Inspectorul ca

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află, luni, dacă rămâne sub control judiciar, după ce a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fos

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 37 minute
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Trump crede că noul partid al lui Musk e „ridicol” / „Sunt întristat să văd cum Elon Musk a luat-o complet razna”

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a calificat duminică drept „ridicolă” decizia lui Elon Musk de a înfiinţa şi finanţa un nou partid politic în SUA. „Partidele terţe nu au funcţionat niciodată, aşa

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum 59 minute
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Video Trupul neînsuflețit descoperit în Munții Mureșului aparține unui cetățean ucrainean. Cadavrul a fost găsit de un cioban

Adevarul acum 39 minute
Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca fiind o rută frecvent folosită de ucrainenii care

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

20°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°