Fără medicamente imunosupresoare, grefa este respinsă, viaţa pacientului fiind pusă în pericol
Pentru procurarea medicamentelor imunosupresoare, pacienţii transplantaţi sunt obligaţi să achite o coplată care poate însemna chiar câteva milioane de lei lunar, avertizează Asociaţia Transplantaţilor de Ficat din România.
Doctorul Victor Zota, coordonator al programului de transplant, atrage atenţia că din pagina 22 cu listele cu medicamentele compensate de pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate reiese că achiziţionarea chimiosupresoarelor presupune ca persoanele transplantate să scoată din buzunar milioane de lei lunar. "Un om care trăieşte în România nu îşi poate permite o coplată la aceste medicamente, cu atât mai puţin o plată integrală", spune Crina Ştefănescu, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor de Ficat.
La dezbaterile publice, atât directorul executiv CNAS, Dorin Ionescu, cât şi preşedintele CNAS, Lucian Duţu, i-au asigurat pe pacienţi că de medicamentele incluse în programele de sănătate nu se vor atinge, totuşi, potrivit primelor informaţii furnizate de postările pe site-ul CNAS, este evidentă coplata.
"Programele naţionale de sănătate nu sunt afectate de aceste mecanisme. Fondurile pentru acest sector ajung în acest an pentru nouă, zece luni. De fapt, în fiecare an s-a înregistrat această situaţie, iar după rectificările bugetare s-au alocat fonduri şi pentru celelalte luni rămase din an", spune Adina Geană, director general management CNAS. Cu diferenţa că fondurile alocate programelor naţionale de sănătate pentru 2010 deja s-au epuizat, un argument în plus şi deosebit de puternic în favoarea introducerii coplatei la medicamentele administrate posttransplant.
Medicul chirurg Doina Hrehoreţ, din cadrul Institutului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni, atr