Alexandru suferă de autism şi are nevoie de terapie zilnică pentru a se putea integra în societate. Mama şi bunicii lui nu au suficienţi bani pentru a-şi permite să îl ducă, în fiecare zi, câte opt ore la psiholog. O singură oră costă 25 de lei.
Alexandru are opt ani şi jumătate şi a fost diagnosticat cu autism la vârsta de 2 ani. „Până atunci nu ne-a spus nimeni ce are copilul şi că trebuie să facem terapie. După diagnosticare, am fost cu el la kinetoterapie, pentru că psihologii la care am fost, mi-au spus că este prea devreme să înceapă cu el o terapie. La început, mi-a fost foarte greu să accept diagnosticul. Apoi, mi-am dat seama că trebuie să mă lupt pentru Alex", spune Maria Magdalena Balaska, mama băiatului.
Nu ştie să se joace
La vârsta de şase ani şi jumătate, Alexandru a început un program special cu un psiholog şi progresele au apărut imediat. „Până să înceapă terapia, el nu era atent la noi, nu susţinea privirea, nu zâmbea deloc şi nu executa niciun fel de comenzi. De când a început programul, Alex a început să facă diferenţe între sentimente, cum ar fi tristeţea şi bucuria, învaţă după ilustraţii. Cu el se lucrează cu cartonaşe. El nu ştie nici să se joace. Din păcate, programul lui cu psihologul ar trebui să fie de opt ore pe zi, dar nu ne putem permite, aşa că merge numai câte două-trei ore. Am noroc cu părinţii mei, care mă ajută. Tatăl lui Alexandru a plecat în Spania la muncă, pe vremea când Alex avea doar opt luni, şi nu s-a mai întors. Ne-a abandonat şi nu îl interesează soarta copilului", mai spune Maria Balaska.
Are şanse să progreseze
Dacă Alexandru ar face câte opt ore de terapie de zi, şansele ca el să progreseze şi să înveţe să se descurce singur ar fi mult mai mari. O singură oră costă însă 25 de lei.
„A învăţat deja să bea singur, ia cana şi o pune pe masă. Dacă îl ajutăm mănâncă singur, se dezbracă sin