Trei elevi constănţeni au fost eliminaţi astăzi de la proba scrisă de Limba şi Literatura Română din cadrul examenului de bacalaureat, după ce au încercat să copieze.
Vicepreşedintele comisiei judeţene de bacalaureat, Elvira Nica, a declarat că doi elevi sunt de la Grupul Şcolar de Electrotehnică şi Telecomunicaţii şi unul de la Colegiul Tehnic Energetic.
Cei trei băieţi au fost prinşi de însuşi preşedintele comisiei de supraveghere.
Pentru fapta comisă ei vor fi nevoiţi să repete acum examenul de bacalaureat.
Azi-dimineaţă, peste 7.000 de elevi din judeţul Constanţa au început probele scrise. În 26 de centre de examen din judeţ, conduse de profesori universitari din ţară, absolvenţii de liceu au susţinut examenul scris la limba română.
Accesul în sălile de examen s-a făcut până la ora 8.30. „Nu am dormit azi noapte de griji. S-a pregătit, a făcut şi meditaţii, iar în ultimele două săptămâni a recapitulat“, a declarat Olimpia Onea, mama uneie eleve de la Colegiul Energetic Constanţa.
Jandarmii au fost prezenţi de la primele ore la centrele de examen, pentru a asigura ordinea şi paza strictă a sălilor. „Evaluarea lucrărilor scrise se efectuează, pe baza baremului de evaluare şi notare, în cadrul celor şase centre zonale de evaluare, de doi profesori evaluatori“, a declarat Cristina Ivan, inspector şcolar de specialitate.
Urmează proba de matematică sau istorie (în funcţie de profilul real sau umanist al liceului) şi proba profilului, la alegere. La cea de-a treia teză, liceenii vor opta între fizică, chimie, biologie sau informatică (pentru profilul real) şi geografie, filosofie, logică, economie, psihologie sau sociologie (pentru cel umanist).
A terminat liceul cu media 10
Aurelia Dobrică este una dintre miile de candidaţi care susţine bac-ul zilele acestea. Tânăra spune că nu are gânduri negative de genul „Nu mai