Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa asigurărilor continuă să scadă: -4% în primele patru luni

Publicat in Ziarul Financiar, luni 28 iunie 2010 ·

Piaţa asigurărilor a înregistrat o scădere de 4,4% în primele patru luni, până la 3,13 miliarde de lei, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Piaţa îşi continuă astfel declinul, în primul trimestru scăderea subscrierilor fiind de 5%.

"Asigurările generale au avut cea mai mare scădere, cauzele fiind multiple, dar cea mai evidentă cauză sunt primele subscrise pentru asigurările de răspundere civilă auto, care nu au crescut conform aşteptărilor", a declarat Angela Toncescu, preşedintele CSA, la un seminar organizat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR).

Subscrierile totale din asigurări generale s-au redus cu 6,6% în primele patru luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009, până la 2,4 miliarde de lei. În acelaşi timp, asigurările de viaţă au crescut cu 6%, subscrierile ajungând la 555 de milioane de lei. 2010 este primul an de criză pentru industria asigurărilor, după ce anul trecut această piaţă a stagnat.

Asigurătorii au plătit în primele patru luni despăgubiri totale de 1,8 miliarde de lei, cu 13,6% mai puţin decât suma din aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru asigurări generale despăgubirile au fost de 1,6 miliarde de lei, în scădere cu 13%, iar pentru asigurări de viaţă - de 198 de milioane de lei, în scădere cu 16,7%.

"În primele patru luni din acest an 18 societăţi de asigurări au solicitat aprobări pentru realizarea de majorări de capital în sumă totală de 277 de milioane de lei. Sigur că într-o perioadă de criză este de remarcat susţinerea acţionarilor", a mai spus Toncescu.

Preşedintele CSA se aşteaptă la un an dificil pentru industria asigurărilor, care abia acum începe să simtă mai puternic contracţia economiei.

"2010 va fi un an dificil, va urma o perioadă economică destul de grea. Este posibil ca toate previziunile noastre de la începutul anului să se dea

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump acuză Marea Britanie că ”a făcut o foarte mare greşeală”: Deschideţi Marea Nordului

HotNews acum 17 minute
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a cerut vineri Marii Britanii ”să deschidă” Marea Nordului și a acuzat guvernul laburist că ”a făcut o foarte mare greşeală” cu politica sa de impozitare a energiei, transmite CNBC, citată de News.ro. ”Marea B

Trump se plânge că drapelele SUA vor fi coborâte în bernă în ziua învestirii sale

HotNews acum o ora
Preşedintele ales Donald Trump s-a plâns vineri că în timpul învestirii sale din 20 ianuarie, drapelele americane vor fi în continuare coborâte în bernă în onoarea regretatului preşedinte Jimmy Carter, care a murit la sfârşitul anului trecut, relate

Microsoft va investi 80 miliarde de dolari în centre de date pentru inteligenţă artificială în 2025

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unei postări pe blog a vicepreşedintelui companiei, Brad Smith, peste jumătate din această investiţie va fi direcţionată către Statele Unite. „Astăzi, Statele Unite conduc cursa globală a inteligenţei artificiale datorită investiţiilor de c

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 8 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 11 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 13 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

„E ultimul meu an la club”. Mohamed Salah spune că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului

Mediafax acum 11 ore
Contractul actual al lui Salah expiră la sfârşitul sezonului, situaţie în care se găsesc şi coechipierii Trent Alexander-Arnold şi Virgil van Dijk. Internaţionalul egiptean în vârstă de 32 de ani s-a bucurat până acum de un sezon fantastic, cu 17 go

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 8 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Prioritățile programului Anghel Saligny. Proiectul a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării DOCUMENT

Adevarul acum 11 ore
Proiectul Hotărârii de Guvern care prevede priorități pentru plata facturilor finanțate prin programul Anghel Saligny a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării. 

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

2°/9°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°