* măsura încurajează dezvoltarea de mici afaceri în mediul rural *
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat că va încheia contracte de finanţare pentru încă 473 de proiecte de investiţii din cadrul Măsurii 312 - Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi. Valoarea nerambursabilă a acestor proiecte este de peste 80 de milioane de euro. Astfel, vor primi finanţare toate proiectele declarate eligibile, dar care nu au fost selectate pentru finanţare şi care au întrunit cel puţin 80 de puncte în procesul de selecţie. Proiectele care vor fi finanţate au fost depuse în sesiunile de licitaţie din octombrie - noiembrie 2009, respectiv noiembrie - decembrie 2009. Dintre cele 473 de proiecte suplimentar selectate pentru finanţare, 10 sunt din Brăila, având o valoarea publică totală de circa 7,7 milioane lei. Concret, este vorba despre proiecte vizând înfiinţarea de microîntreprinderi sau achiziţii de utilaje şi echipamente de lucru în localităţi precum Silistraru, Bordei Verde, Ibrianu, Tufeşti, Chiscani, Jirlău, Vişani şi Viziru.
Suplimentarea s-a făcut de către Autoritatea de Management pentru PNDR, în urma analizei sumelor rămase din alocările financiare aferente Măsurii 312 până în prezent. Totodată, s-a avut în vedere faptul că numeroase proiecte au primit un punctaj foarte mare, ceea ce arată o viabilitate economico-financiară ridicată şi, în consecinţă, li s-a oferit solicitanţilor oportunitatea de a implementa aceste afaceri.
Din momentul lansării Măsurii 312 au fost depuse 2.200 de proiecte conforme, cu valoarea de 336,49 milioane de euro, din care au fost selectate spre finanţare 909 proiecte. Până în prezent sunt contractate 684 de proiecte în valoare de aproape 100 de milioane de euro. La aceste contracte se vor adăuga şi cele 473 de cereri de finanţare selectate suplimentar. De menţionat că în acea