Trupa din Ghencea pregăteşte o adevărată lovitură de imagine. Cu sprijinul lui Giovani Becali, care este prieten foarte bun cu Jose Mourinho, Steaua este foarte aproape de perfectarea unui meci amical cu Real Madrid.
Partida ar urma să aibă loc în luna august, la Bucureşti, iar onorariul pe care roş-albaştrii îl vor plăti "galacticilor" va fi în jur de 500.000 de euro.
"Steaua doreşte să joace un meci amical cu Real Madrid pe 20 şi ceva august, iar preşedintele Valeriu Argăseală a venit la mine şi am discutat posibilitatea amânării etapei care este în acel moment. I-am răspuns că depinde cu cine cade Steaua atunci în campionat şi în funcţie de asta decidem", a confirmat preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.
Ar fi o reîntâlnire după patru ani între Steaua şi Real, după ce madrilenii i-au învins de două ori pe stelişti în grupele Ligii Campionilor, 4-1 la Bucureşti şi 1-0 pe Santiago Bernabeu.
În aşteptarea noului sezon, conducerea roş-albaştrilor este foarte aproape de a mai perfecta un transfer. Mijlocaşul defensiv bulgar Stanislav Angelov, care ultima oară a evoluat în divizia secundă din Germania, la Energie Cottbus, a sosit vineri seară în Bucureşti. Liber de contract, internaţionalul bulgar în vârstă de 32 de ani a făcut vizita medicală şi a ajuns în acest week-end în cantonamentul din Austria. Fotbalistul cu 33 de selecţii în naţionala de la sud de Dunăre a fost dorit în mod expres de Victor Piţurcă. Altfel, Steaua a disputat aseară, în Austria, primul meci de pregătire sub comanda lui Victor Piţurcă, cu vicecampioana Ciprului, APOEL Nicosia.
Trupa din Ghencea pregăteşte o adevărată lovitură de imagine. Cu sprijinul lui Giovani Becali, care este prieten foarte bun cu Jose Mourinho, Steaua este foarte aproape de perfectarea unui meci amical cu Real Madrid.
Partida ar urma să aibă loc în luna