Rar sunt nevoită să trec pragul unei instituţii publice pentru a-mi rezolva probleme de ordin personal, dar vă spun cu toată sinceritatea şi responsabilitatea, de fiecare dată am o singură dorinţă: să îmi termin cât mai repede treaba şi să ies. Şi asta pentru că, ciudat, am tot timpul senzaţia că deranjez, că nimeresc numai în momente nepotrivite.
Nu vă închipuiţi că mă cred vreo preţioasă, că am pretenţii absurde. Nici vorbă. Dar mă deranjează teribil lipsa de bun simţ.
Zilele trecute am fost nevoită să merg la cadastru să ridic nişte documente, după cum mi s-a precizat în mod expres, între 12.00 şi 13.00. M-am prezentat la 12.30. Şi, normal, m-am îndreptat către biroul unde lăsasem actele. În drum am observat de o parte şi de alta mai multe persoane aşteptând, dar nici nu mi-a trecut prin cap să mă întreb de ce. Am intrat hotărâtă. Toate funcţionarele mâncau. Nu m-au băgat în seamă. Am crezut că am greşit, aşa că am făcut un pas înapoi, m-am uitat la ceas, m-am uitat la foaia lipită pe uşă, scria mare: Program 8.00 - 16.00, Program cu publicul: 12.00 - 15.00. Am intrat din nou. După câteva secunde, vizibil iritată de prezenţa mea, una dintre doamne a ridicat capul şi i-a spus colegei: "Ţi-am zis eu, dragă, acum îi găseşte pe toţi să vină!". Am privit-o complet uimită. Când ar fi dorit oare să venim dacă nu în intervalul prevăzut special pentru public?! Dar, cum eram presată de timp, am ignorat remarca, i-am vârât repede hârtia sub nas, a catadicsit să se uite şi mi-a făcut semn să urc un etaj, exact în biroul de deasupra lor. Mi-am ridicat actele, în câteva minute totul a fost gata.
Am părăsit repede instituţia, gândindu-mă dacă am procedat corect. Şi mi-am amintit că, în timp ce eu coboram cele 5 - 6 trepte spre acest birou, directorul instituţiei le urca şi ieşise exact din acel loc. Dacă nu l-a deranjat ce a văzut cu ochii lui, de ce
