Împinşi de sărăcie, 26 de asistenţi maternali din judeţul Vrancea îşi vor aduce copiii din nou la stat, de unde i-au luat în îngrijire în urmă cu ani de zile. Aceştia nu mai au bani pentru a-i creşte în condiţii civilizate pe micuţi, iar diminuarea salariilor cu 25% i-a afectat şi mai tare.

Un alt motiv este şi întârzierea plăţilor pentru alocaţiile pentru hrană pe care ar trebui să le primească lunar fiecare copil dat în plasament.
"Sunt 26 de cereri pe care le-am primit la sediul nostru. Sunt motive personale, dar în special din cauza veniturilor scăzute. Unii dintre aceştia vor să plece la muncă în străinătate şi avem obligaţia să-i dăm spre îngrijire altor asistenţi maternali care sunt dispuşi să mai crească un alt copil", ne-a spus Ralica Petrea, purtător de cubvânt al DGASPC.
Ana-Maria Parfene are un copil în plasament de aproape trei ani de zile. Fetiţa are şase ani şi, din vară, va merge în grupa mare la grădiniţă. S-au ataşat mult una de alta, dar sărăcia a rupt relaţia dintre mama adoptivă şi fiică.
"Mi-e foarte greu să mai cresc un copil în condiţiile date. Mai am unul, al meu, şi nu mai pot face faţă condiţiilor date. Cred că luna viitoare voi da copilul înapoi la stat. Am depus o cerere în acest sens. Nu mai am posibilitarea financiară să pot creşte doi copiii", a recunoscut femeia.
"Situaţia este dramatică"
Oficialii instituţiei spun că se vor confrunta şi de acum încolo cu tot mai multe cazuri de asistenţi maternali care renunţă la copii din cauza sărăciei.
"Direcţia este pregătită şi