Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlădescu ar fi vrut impozit diferenţiat

Publicat in GAZETA de SUD, luni 28 iunie 2010 ·

Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat că în guvern s-a discutat o variantă de impozit diferenţiat şi că el consideră că acesta ar fi reglat mai mult din deficienţele sistemului bugetar şi fiscal, însă nu poate fi implementat în paralel cu tăierea salariilor. Întrebat dacă este adevărat că s-a discutat în şedinţa de guvern de sâmbătă despre o varianta de impozit diferenţiat, care a fost respinsă deoarece ar fi venit dinspre PSD, ministrul a confirmat că această variantă a fost discutată, însă a susţinut că, cel puţin în prezenţa lui, nu a fost respinsă o opţiune deoarece ar fi fost „politică“. „Vă mai pot da vreo cinci sau cincisprezece variante care au fost discutate ieri sau acum o lună şi jumătate. Această variantă pe care o susţineţi dumneavoastră în acest moment este una dintre variantele pe care le-am discutat. Guvernul a decis că în acest moment majorarea TVA este opţiunea pe care o vom implementa, aceasta este opţiunea cu care mergem înainte“, a spus Vlădescu. Întrebat dacă, din punctul său de vedere, era o variantă mai bună, ministrul finanţelor a spus că un impozit diferenţiat aplicat tuturor formelor de venit, inclusiv pensiilor, ar fi reglat mai mult din deficienţele sistemului bugetar şi fiscal, însă nu dacă ar fi aplicată în paralel cu reducerea de 25% a salariilor. „Personal, cred că o variantă cu impozit diferenţiat, care să se aplice tuturor formelor de venituri, inclusiv pensiilor, ar fi fost o variantă care regla ceva mai mult din deficienţele sistemului nostru bugetar şi fiscal în acest moment. Din păcate, în momentul în care reduci salariile cu 25%, e greu să vii cu cote diferenţiate de taxare pe partea superioară a veniturilor, pentru că unii oameni ar fi riscat să piardă 40-50% din venituri. (...) Putea fi o soluţie, acum nu poate fi implementată în paralel cu reducerea salariilor cu 25%“, a explicat ministrul.

Ministrul fin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 53 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 4 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 5 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

20°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°