Câteva echipe naţionale – Brazilia, Italia, Germania, Argentina, Anglia, Franţa – au câştigat măcar o dată campionatul mondial şi sunt prezenţe de prim-plan, adesea, în turneele finale. Uruguay-ul l-a câştigat, de asemenea, dar a rămas mai curând şters, în deceniile recente.
Alte echipe au promis mereu să joace un rol hotărâtor în turneele finale, dar nu au reuşit să câştige titlul. Mă gândesc la Olanda şi Spania, poate chiar la Portugalia. Deocamdată, turneul final al campionatului mondial de fotbal din 2010, organizat de Africa de Sud, anunţă primenirea elitei fotbalului mondial.
Este concludent să privim lista echipelor care s-au calificat în optimile de finală. Italia şi Franţa lipsesc, după cum din start lipsesc Cehia, Turcia şi Suedia, care meritau să fie în turneul final. Sunt, însă, prezente forţe noi, care bat la poarta înaltei societăţi fotbalistice, precum Coreea de Sud, Mexic, SUA, Ghana, Japonia, Chile. în plus, prin logica sorţilor, în optimi sunt întâlniri ce pot fi echivalentul unei finale (precum Germania - Anglia sau Spania-Portugalia), după cum există meciuri care anunţă primenirea (de pildă, SUA - Ghana sau Paraguay-Japonia). Pe de altă parte, America de Nord, Asia şi Africa, pe lângă tradiţionalele Europa şi America de Sud, emit pretenţii la locurile superioare din ierarhia mondială. Primul meci din optimile de finală, cel dintre Uruguay şi Coreea de Sud, confirmă, la rândul său, constatarea unei primeniri a elitei mondiale. După ce a înmărmurit în primele minute, la ofensiva sud-coreenilor, echipa Uruguayului a revenit şi, graţie inspiraţiei lui Forlan, a marcat prin asiduul şi mereu în căutare de gol Suarez. Tripleta Cavani-Forlan-Suarez s-a dovedit, de fapt, cheia ofensivei sud-americanilor, în vreme ce organizarea dirijată de Lugano şi Felice a făcut faţă, cu brio, incursiunilor sud-coreene. Uruguayul a lăsat mijlocul terenu