Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dunărea a scăpat de sub control

Publicat in Vocea Brailei, luni 28 iunie 2010 ·

* faleza a fost inundată, iar portul brăilean şi chesonul de la Chiscani sunt pe punctul de a fi acoperite de ape * 100 de persoane au fost evacuate din două imobile situate lângă Dunăre

* Siretul vine cu un debit din ce în ce mai mare, din cauza ploilor masive din Moldova

Cele mai pesimiste scenarii ale hidrologilor încep să se adeverească, după ce Dunărea a depăşit cota de pericol, de 660 cm şi se îndreaptă vertiginos spre nivelul record atins în urmă cu patru ani în zona noastră - 690 cm. Ieri, la mira Brăila s-a înregistrat cota de 667 cm şi se preconiza pentru astăzi o creştere cu încă 15 cm. Încă de sâmbătă, 26 iunie, apa a ieşit pe mal, inundând aleea de promenadă de pe faleză şi porţiuni din Zona Liberă. Mai grav este că, la fel ca în aprilie 2006, a fost din nou nevoie să fie evacuaţi chiriaşii a două imobile de pe Str. Anghel Saligny. Parterul imobilelor a fost inundat, după ce n-au mai reuşit să facă faţă motopompele cu care autorităţile încercau să trimită înapoi în fluviu apa refulată din sistemul de canalizare. În aceste condiţii, 100 de persoane - 63 de adulţi şi 37 de minori - au fost evacuate şi cazate în tabăra Lacu Sărat.

Sâmbătă şi duminică, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, sprijiniţi de jandarmi şi poliţişti comunitari, au lucrat pentru ridicarea unui dig din saci cu nisip în zona cheului "Transeuropa", unde apa depăşise cu mult malul şi ameninţa să inunde complet Zona Liberă. De asemenea, ISU şi Primăria Chiscani au ridicat diguri din saci cu nisip în zona chesonului "Celhart Donaris", din cauza infiltraţiilor puternice care puneau în pericol zeci de hectare de teren de la marginea comunei Chiscani. În perimetrul ameninţat se află şi halda de deşeuri chimice a fostului Combinat, despre care Ion Crăciun, primarul Chiscaniului, a avertizat în repetate rânduri că ar putea produce un dezastru ecologic

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 49 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°