Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Start-up-urile din tehnologie trebuie să inoveze pentru clienţi

Publicat in Bursa, luni 28 iunie 2010 ·

În afaceri contează profitul obţinut din vânzarea produselor, nu doar inovaţia, de aceea antreprenorii trebuie să ţină cont de problemele reale ale clienţilor, au fost sfătuiţi antreprenorii din tehnologie în cadrul întâlnirii Start&Grow ce a avut loc săptămâna trecută, în Capitală.

Vladimir Oane, co-fondator UberVU le-a recomandat participanţilor la întâlnire să nu lanseze soluţii pentru probleme care nu există în piaţă, doar pentru a realiza ceva deosebit, să nu inoveze de dragul de a inova.

La rândul său, Radu Georgescu, unul dintre partenerii programului Start&Grow, a spus că, în criză, nu este important să faci ceva diferit tehnic, ci să faci ceva profitabil, să fii eficient. El a adăugat că, pentru un start-up, cea mai importantă inovaţie este câştigarea primului client.

Start-up-urile care vor să obţină finanţare trebuie să ţină cont că investitorii sunt interesaţi de inovaţie doar dacă aceasta le aduce bani. Astfel, antreprenorii pot merge la business angels şi la fondurile de investiţii abia când au primul client.

Ideile de afaceri ar trebui să fie testate prin feedback de la potenţialii clienţi. Întrebarea care trebuie pusă nu este însă dacă le place produsul, ci dacă ar plăti 100 de euro pentru el, după cum a precizat Vladimir Oane.

De asemenea, speakerii evenimentului i-au sfătuit pe participanţi să înceapă o afacere încă din timpul facultăţii, participând la programele de business ale organizaţiilor studenţeşti şi ONG-urilor, şi să aibă grijă să nu devină captivi în propria afacere.

C.P.

Start&Grow este un program lansat de startups.ro în parteneriat cu Microsoft România, pentru a susţine dezvoltarea unor afaceri promiţătoare, oferindu-le acces gratuit la cele mai bune resurse de business.

În afaceri contează profitul obţinut din vânzarea produselor, nu doar inovaţia, de aceea antreprenorii treb

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 53 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 48 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 35 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 32 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°