Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Dora Incert îi învaţă pe copii streetdance

Publicat in Adevarul, luni 28 iunie 2010 ·

A înfiinţat o şcoală de streetdance la Bistriţa, singura din judeţ. Pentru Dora, dansul e o formă de a se exprima şi de a se simţi liberă.

Dora Incert este o tânără din Bistriţa pasionată de streetdance. A împlinit 23 de ani pe 23 iunie. Tot anul acesta şi-a luat licenţa în coregrafie la Baia Mare. Dora adoră dansul. „Este un mod de a te exprima. Dacă alţii pictează sau scriu, eu dansez. Simt o stare de bine, de bucurie şi împlinire când sunt pe ringul de dans. Dansul te eliberează de orice griji, te face să te simţi liber", spune Dora. Deşi este instructor coregraf cu acte în regulă doar de curând, tânăra dansează de 9 ani de zile, dintre care 6 ani a făcut voluntariat la organizaţia nonguvernamentală CeTin din Bistriţa. „Şi atunci îi învăţam pe copii streetdance. După atâţia ani mi-am zis că e timpul să am şcoala mea de dans şi aşa a apărut «In Action». Avem sediul la Şcoala Generală nr. 4 din oraş şi în afară de streetdance, colegii mei predau breakdance, aikido şi aerobic", explică Dora. Streetdance, la fel ca dansurile de societate Tânără spune că lumea percepe greşit acest gen de dans. „Streetdance-ul e la fel ca dansurile de societate. Are mai multe stiluri precum: hip hop, locking, popping, house, lyrical etc. Şcoala mea de dans din Bistriţa este a doua din ţară, după cea din Bucureşti, care predă toate stilurile de streetdance", adaugă Dora. Campioană naţională la breakdance Tinerei îi place mult şi breakdance-ul, un dans care presupune multe acrobaţii, forţă şi flexibilitate. „Breakdance-ul e diferit de streetdance, deşi lumea nu acordă prea mare importanţă acestui aspect. Streetdance-ul înseamnă sincroane şi coregrafie, în timp ce breakdance-ul presupune o demonstraţie de forţă şi acrobaţie", povesteşte Dora. Ea crede că pentru o fată este dificil să danseze breakdance, de aceea sunt atât de puţine tinere în ţară care practică acest gen de dans.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Frații Tate se întorc în România. Un avion privat va zbura curând cu destinația București

Ziua Constanta acum o ora
BoardingPass anunță că un avion privat va zbura în curând de pe aeroportul din Fort Lauderdale, Florida (SUA) cu destinația București, potrivit G4Media.ro Acest zbor coincide cu termenul prevăzut pentru prezentarea fraților Tate la Poliție, în cadru

Condamnarea lui Dan Diaconescu pentru acte sexuale cu minori, anulată de Curtea de Apel Constanța. Ce se întâmplă cu dosarul

Ziare.com acum 2 ore
Curtea de Apel Constanța a desființat vineri, 21 martie, sentința prin care Dan Diaconescu fusese condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare în februarie în dosarul privind acte sexuale cu minori și folosirea prostituției infantile, potrivit minutei

UPDATE - Omul de afaceri Bogdan Peşchir, audiat la Parchet în dosarul de corupere a alegătorilor în campania electorală pentru Călin Georgescu/ Procurorii au cerut arestarea sa preventivă/Ce a declarat avocatul său /Sumele plătite către 265 de persoane

News.ro acum 10 minute
Omul de afaceri Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute, joi, percheziţii într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost audiat, vineri, la Parchetul General.

Caz stupefiant într-un liceu din Huedin. Un profesor a fost ARESTAT, pentru că a agresat sexual două eleve. Cum se comporta în timpul orelor

Gandul acum 28 minute
Un profesor din cadrul Liceului Teoretic „Octavian Goga” din Huedin, județul Cluj, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală față de un minor, după ce, în repetate rânduri, acesta a manifestat, în timpul orelor, un comportament și un limbaj

„Update Go4it” #18: Jacint Erdei, invitat special, despre industria gaming-ului din România

Mediafax acum 20 minute
Emisiunea va fi disponibilă vineri, 21 martie 2025, de la ora 17:00, pe canalul de YouTube Go4it.ro. Acest episod este realizat cu sprijinul Defender și Bilbor. Jacint Erdei este unul dintre cei mai respectați profesioniști din industria gaming-ului

Primul Consiliului Suprem de Apărare a Țării din mandatul lui Ilie Bolojan va avea loc pe 28 martie. Care sunt temele de pe ordinea de zi

HotNews acum 5 ore
Poziționarea României în contextul procesului de negociere de pace sau implicații asupra țării noastre a războiului de la graniță se numără printre temele care vor fi discutate la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării de vineri, 28 martie.

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat începe luni, cu Limba şi literatura română / Peste 123.000 de elevi sunt aşteptaţi în 1.318 centre de examinare

News.ro acum 21 minute
Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat începe luni, cu Limba şi literatura română. Probele vor începe la ora 09.00, iar accesul evelilor este permisă până la ora 08.30. Peste 123.000 de elevi sunt aşteptaţi în 1.318 centre de examin

Marcel Ciolacu, după ce SUA au decis reanalizarea intrării României în programul Visa Waiver: „Ține de o întârziere temporară legată de implementarea unor chestiuni tehnice”

HotNews acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România a îndeplinit „toate condițiile tehnice și politice” pentru a intra în programul Visa Waiver, iar întârzierea în legătură cu ridicarea vizelor pentru românii care vor să meargă în SUA este cauzată de o seri

UPDATE - Cluj: Femeie moartă după ce a căzut de pe o terasă, într-un centru comercial din Cluj Napoca

News.ro acum o ora
O femeie a murit, vineri, după ce a căzut de pe o terasă a unui centru comercial din municipiul Cluj Napoca. Femeia a căzut de la o înălţime de câţiva metri, iar echipajul medical sosit la faţa locului i-a făcut manevre de resuscitare, însă fără rez

Ultimele informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă. Ce trebuie să știe părinții

Ziare.com acum 33 minute
Ultimele informații privind reînscrierea sau înscrierea la grădiniță, creșă și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2025 - 2026, care vor începe în luna mai, au fost publicate vineri, 21 martie, de Ministerul Educației

Vremea

București
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

6°/15°
dum.

7°/17°
lun.

9°/18°
Iasi
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

7°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

2°/15°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

9°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

3°/17°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/16°
lun.

11°/17°