E îngrozitor că visele unei echipe sunt frânte de fluierul unui arbitru sau de fanionul unui asistent!
Cu precădere „tuşierii" au comis erori dureroase, egale cu goluri anulate sau validate anapoda. Şi asta în momente-cheie, când calificarea era încă în joc.
Ziua de duminică a fost marcată de două greşeli grosolane. Anglia a fost privată de un gol perfect valabil, la scorul de 2-1 pentru Germania, deci i-a fost răpită şansa egalării. Câteva ore mai târziu, Argentina a deschis scorul dintr-un ofsaid de un metru, în meciul cu Mexic.
Să le luăm pe rând. Englezii scot flăcări pe gură (în special pe „gura" tabloidelor), invocând faptul că la 2-2 altfel s-ar fi jucat meciul. De acord, dar confruntarea s-a încheiat totuşi 4-1 pentru nemţi. Dacă ar fi fost 3-2 sau 4-3, altfel se punea acum problema...
Şi mai e ceva mult mai important. Mai e istoria, care e ca o monedă cu două feţe: azi cade pe partea ta, mâine te bagă în boală. Englezii sunt furioşi că le-a fost anulat un gol într-un moment crucial. E adevărat, dar şi mai crucial era momentul din 1966, când Angliei i-a fost acordat un gol, tot contra Germaniei (Federală, pe atunci), la scorul de 2-2, deşi mingea nu trecuse linia porţii. Iar asta s-a întâmplat în finala Cupei Mondiale, nu în „optimi"! Şi în prelungiri, nu în prima repriză!
Din aceste considerente, golul trecut în contul lui Geoff Hurst în 1966 a fost de o mie de ori mai important decât golul anulat lui Frank Lampard în 2010. Acum, în Africa de Sud, englezii mai aveau la dispoziţie, totuşi, mai bine de o repriză ca să egaleze. Tot ce-au putut face a fost să mai încaseze două goluri, arătându-şi neputinţa.
Nici mexicanii nu pot invoca la nesfârşit ofsaidul de la primul gol al lui Tevez. Bun, s-a făcut 1-0 în mod necinstit, dar meciul era abia la început, iar o formaţie puternică avea tot timpul din lume să egaleze. M
