Cum s-ar zice, iată că am trecut, în fine, de prologul piesei noastre. Vom vedea mai către partea a doua dacă este vorba de o tragedie sau de o dramă. Mie deocamdată îmi sună a comedie, pentru că măreţia tragediei nu permite încadrarea în acest gen a pieselor cu nătărăi. Prin natura lor, aceştia sunt nătăfleţi, stupizi, prostovani, deci hilari pentru spectatorul normal, format la turaţia realităţii. S-ar putea să iasă prost pentru noi toţi - asta se şi anunţă deja -, dar e tot comedie. Nu exclud deloc urmările dramatice, ba chiar tragice. Dar cei câţiva muţunache din avanscenă nu pot stârni decât râsul.
Logica lor îi trădează ca făcând parte din lumea personajelor de commedia dell'arte: Pulcinella, Căpitanul, Doctorul, Pantalone etc. Să vedem cum vine asta: bugetul ţării se dovedeşte prea mic pentru datoriile pe care le ai. Fugi la străini şi te împrumuţi. Prima ispravă de papagali. Străinii îţi dau, dar pe urmă te taxează, pun piciorul în casa ta, încep să comande ei la bucătărie, te scot în ploaie când au chef etc. În privinţa asta nu există nici un dubiu. Prima greşeală s-a făcut până nici n-ai apucat să te dumireşti. Şi uite-l pe personajul ridicol luând şuturi în poponeţ.
Mutarea doi: împrumuturi de la vecinii din sat. Băncile noastre sunt la fel de bune ca ale lor. De ce nu? Aceste bănci jupoaie lumea de ani de zile, taxând comisioane grase, punând dobânzi după bunul lor plac, fiind răsfăţatele lui Guvernache. În loc să reglezi lucrurile şi să le pui la locul lor, spre a nu îţi jecmăni ţie baza de impozitare şi votantul, te vinzi lor pentru acest împrumut, lăsându-le să-şi facă în continuare de cap. Ei da, iei ceva măsuri, acolo, faci o jumătate de pas, poate, dar, până la urmă, treaba rămâne neclintită. Poţi distruge economic populaţia, dar nu poţi distruge sistemul bancar al ţării, nuuu?...
Mutarea trei: gata cu fleacurile! Biruri noi pent
