Ce sanse are Dan Diaconescu sa creasca un partid la san si sa-l transforme in alternativa? Radeti? Mie nu imi vine. Ma pune pe ganduri. Am auzit in ultima perioada prea multi consumatori de realitate cugetand cu glas tare ca sunt atat de scarbiti incat l-ar vota pe Corneliu Vadim Tudor, numai asa, de chestie. Care chestie? Sa ne distram, daca de altceva nu suntem in stare.
Tineti minte turul doi dintre Ion Iliescu si CVT? Sociologii vorbeau atunci de lehamitea care a cuprins electoratul tanar si de faptul ca urnele au fost in primul rand vizitate cu un sentiment de fronda. Ce s-a schimbat de-atunci? Am devenit mult mai saraci, si tare lipsiti de speranta, deoarece inca ne cautam tatucii in fata blocului si refuzam sa credem ca ii avem in piept.
Or pe fondul disperarii, nevoia de autoritarism cu fata umana creste pe masura ce puterile natiunii se imputineaza. Detine Dan Diaconescu germenii unui despot luminat? Probabil ca nu, dar are alta calitate, aceea de-a strange oameni in jurul unei idei: poporul.
Nu stiu daca ideea infiintarii unui partid s-a nascut in mintea patronului OTV pentru a folosi un pistol mediatic impotriva necazurilor sale cu justitia. Pana acum nu s-a apucat nimeni de politica deoarece ii tremura inima la auzul glasului norodului.
Dar nu-l doare gura sa o declare, nu-i asa? Si asta e tot ce conteaza.
Desigur ca "glasul poporului" nu poate fi redus la simtirea celor care privesc dezmatul, care se simt impliniti privind la exacerbarea de mahala a trairilor, la procesele ad-hoc desfasurate in jurul unui preot acuzat ca abuzeaza sexual o enoriasa. Si nici la apetitul pentru a savura delirul unor lideri ajunsi, ce-i drept, in Parlamentul European, dar care isi fac un titlu de glorie din a pune diagnostice lui Traian Basescu, de pilda ("are cancer generalizat", "e nebun de legat"), fara sa-i intr
