Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Gaură” de 120.000 de lei din cauza inundaţiilor

Publicat in Adevarul, marți 29 iunie 2010 ·

Această sumă este necesară pentru repararea străzilor, trotuarelor şi spaţiilor verzi distruse de inundaţiile de săptămâna trecută. Vegh Alexandru, prefectul Sălajului, susţine că sunt şanse puţine să vină fonduri de la Guvern pentru remedierea efectelor inundaţiilor.

Ploile torenţiale şi inundaţiile de săptămâna trecută nu au lăsat găuri numai în trotuarele şi străzile din Zalău, ci şi în bugetul local. Potrivit primarului Radu Căpîlnaşiu, valoarea pagubelor de pe domeniul public depăşeşte 120.000 de lei.

„Estimativ pot să vă spun că în privinţa pagubelor produse pe domeniul public şi privat al municipiului Zalău vom avea nevoie de minimum 1,2 miliarde de lei vechi pentru a acoperi cheltuielile cu reparaţiile”, precizează Căpîlnaşiu. O comisie a Primăriei lucrează încă la contabilizarea efectelor inundaţiilor.

Reparaţiile încep din centru

Zonele cele mai afectate sunt bulevardul Mihai Viteazul, Piaţa 1 Decembrie 1918, străzile Traian, General Dragalina şi Merilor. „În aceste zile, Direcţia Generală de Administrare a Domeniului Public finalizează lucrările de decolmatare şi curăţare a aluviunilor rămase în urma inundaţiilor, urmând ca, în baza inventarierii distrugerilor şi în funcţie de starea vremii, să se treacă la lucrări de reabilitare a străzilor”, declară city managerul Zalăului, Radu Nistorescu.

De altfel, încă de ieri muncitorii de la DGADP au început să repare trotuarul din Piaţa 1 Decembrie, din apropierea Prefecturii.

Speranţe slabe în sprijinul Guvernului

Cu un buget de criză, mai mic cu aproape 10 miliarde de lei vechi faţă de 2009, primarul municipiului consideră că DGADP ar putea să-şi modifice lista de investiţii pe acest an, tocmai pentru a putea redirecţiona fonduri înspre reparaţiile ce trebuie realizate cât mai repede.

„În plus, prin intermediul Instituţiei Prefectului Sălaj, va fi înai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 25 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 20 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 30 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 20 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 2 ore
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum o ora
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°