Recentele cazuri de şantaj, Roşca & Chirieac şi Dan Diaconescu, nu sunt izolate, ci fac parte dintr-un puzzle mai amplu, în care intră jurnalişti-mercenari, fără scrupule şi străini de deontologie, baroni de presă cu averi exorbitante, patroni de trusturi care folosesc media pentru prosperitatea propriilor afaceri sau care încearcă să acapareze statul. Este un tablou sumbru, în care şantajiştii devin vedete sau sunt scoase victime, dând fie lecţii de morală, fie spectacole jalnice de vulgaritate. Diaconescu a făcut o avere de 33 de milioane de euro, Roşca Stănescu are o colecţie de vile şi terenuri şi vreo 2 milioane de euro în conturi, iar lista condeierilor-moguli este mult mai lungă. Cum au reuşit? E o întrebare la care jurnaliştii obişnuiţi ştiu răspunsul: prin practici necinstite, prin trafic de influenţă şi publicitate, şantaj, contracte cu statul, campanii de compromitere sau de publicitate mascată. Toate aceste lucruri se ştiu. Le ştiu redacţiile, politicienii, în unele cazuri, şi procurorii. Le ştie societatea civilă. Şantajiştii nu constituie o surpriză, de aceea ei devin cu atât mai periculoşi. Încep să devină normalitatea. * * *
SRS şi DDD, fraţi de şantaj
Deşi evoluţiile lor sunt diferite Roşca Stănescu a fost agent al Securităţii, a lucrat în presa comunistă şi a devenit rapid patron şi Naş după 1990, iar Dan Diaconescu, băiat sărac din Caracal, a început să strângă bani prin subiecte de tabloid , punctul final este acelaşi pentru amândoi: şantajul şi averile impresionante.
Metodele sunt similare. Sorin Roşca Stănescu îl presa pe şeful ANI pentru a obţine eventuale date compromiţătoare despre averile miniştrilor Blaga, Berceanu şi Videanu. Intenţiona probabil să le folosească în campania electorală tot în scop de şantaj şi, dacă este să ne raportăm la afirmaţia că 50.000 de euro reprezintă mărunţiş pentru cei din liga mare
