O vreme compania lui Zoltan Prosszer era una dintre cele la care majoritatea muresenilor tânjeau sa aiba carte de munca. Ce-i drept când ajungeau actele la ITM murmurul mirarii îi cuprindea pe functionarii de la munca. Miturile unui Paneuro, cu toate companiile desprinse odata cu cresterea imperiului condus, când din SUA, când din Elvetia sau Italia, când prin meetinguri anuntate prin sms în locatii de unde descaleca de pe motocicleta fauritorul bunastarii parca fara de sfârsit, au pierdut în anii de pe urma din stralucire. Povestile unui BRD prea dur cu returnarea sangvina a unui credit imens, a expansiunii la Bucuresti si a traiului pe picior de print si a staff-ului si meandrele concretului dâmbovitean, a imposibilitatii guvernarii la nesfârsit a prietenului Tariceanu, si câte or mai fi fiind nu îsi au locul, vremea si spatiul aici. Cert este ca inovativul si atât de greu încercatul ultimilor ani Zoltan Prosszer cu al sau imperiu în declin parea ca a disparut prin Viena atât de draga sau prin Bucurestiul atât de necesar. Chiar am admirat dupa ce am aflat povestea insolventei si mai ales iesirea din aceasta situatie juridica deloc confortabila a companiei de marca, traditie si valoare Romcab.

Povesti stiu si eu multe despre Prosszer si echipa sa. Asa cum sigur stie si memoria vie a orasului. La fel, despre directorul Paneuro Sorin Grama si despre fosta sa echipa. Cu bune si cu grele. Asa cum suntem multi dintre noi…

Omul se ridica chiar daca multi îl dau sfârsit. Eh, Giovanni Papini…

Într-o seara, la o terasa, descifram curiosi pe cine cunoastem la o masa apropiata. Prea erau de undeva cunoscuti. Rând pe rând am aflat, deh, meteahna de jurnalisti de investigatii, si erau investigatii…, cine erau distinsii.

Anca Ioan, omul care a crescut si gestionat imperiul lui Ion Tiriac. Emanoil Viciu, presedintele CA al Teraplast, expertul nr