* Este posibil ca Banca Centrală să fi intervenit (indirect) în piaţă
Moneda europeană a fost cotată, ieri, de Banca Naţională la 4,3523 de lei, acesta fiind un nou vârf istoric atins de moneda euro în raport cu cea naţională. La casele de schimb valutar, un euro putea fi cumpărat contra sumei de 4,45 lei şi vândut cu 4,15 lei, cotaţiile fiind asemănătoare cu cele de luni, cererea de euro fiind însă în scădere. Pe piaţa interbancară, însă, cursul a depăşit pragul de 4,4 lei/euro, spre finalul şedinţei.
Luni, leul se depreciase, de asemenea, la minimul istoric faţă de euro, cursul stabilit de Banca Naţională fiind de 4,3257 lei pentru un euro, în aparenta absenţă a Băncii Centrale din piaţa valutară.
Analiştii ING Bank consideră că în urma eliminării articolelor neconstituţionale ce se referă la reducerea pensiilor din textul legilor de reformă, reducerile salariale putând fi implementate, ţara noastră este mai aproape să primească următoarea tranşă de la Fondul Monetar Internaţional. "Credem că acest lucru se poate întampla la începutul lunii iulie şi ar trebui să sprijine moneda naţională pe termen scurt", spun analiştii.
Nicolaie Chidesciuc, economistul şef al ING Bank ne-a spus că este posibil ca euro să-şi continue, astăzi, aprecierea, însă Banca Centrală, dacă doreşte, poate stopa oricând deprecierea leului.
"Dacă în ultimii doi ani BNR s-a opus cu fermitate deprecierii leului, acum permite slăbirea leului în ciuda mesajelor transmise până acum prin diferiţi oficiali ai instituţiei", ne-a declarat domnul Chidesciuc.
Georgiana Constantinescu, analist în cadrul Credit Europe Bank, ne-a spus că, ieri, piaţa a fost mai calmă. "Ieri dimineaţă au fost mai mulţi jucători care au vândut euro.
Este posibil ca BNR să fi intervenit indirect în piaţa valutară, prin intermediul altor jucători, pentru a mai deprecia moneda europea