Dictatura lui Traian Băsescu este atât de puternică încât Guvernul, practic, nu poate lua nicio măsură. Atât de violent este aparatul de represiune băsescian încât televiziunile şi lăutarii politici tocmiţi cu ziua nu mai prididesc să-şi bată joc de el într-un carnaval al solidarităţii abjecte cum numai la noi se poate parafa.

Atât de securist este Băsescu încât toţi securiştii dovediţi îl urăsc de moarte. Atât de bine deţine Băsescu controlul asupra instituţiilor statului încât primarii şi preşedinţii de consilii judeţene au ajuns să se strice de râs când aud de preşedinţie, iar Boc, în genunchi, să-i roage frumos pe prefecţi să-şi facă treaba. Trăim în plină hegemonie băsesciană, dar suntem conduşi de şmecheri.

Şmecherii ăştia n-au coloratură politică, cu toate că sunt bine înfipţi în absolut toate partidele. În faţa lor, Boc nu-i decât o păpuşică fără mâini. Guvernul trebuie să respecte legile lor, ale şmecherilor. Înfipte direct în spatele contribuabilului, aceste legi par de nedemontat. Abia acum, când ceva trebuie făcut urgent, se constată imposibilitatea oricărei mişcări, imobilitatea totală a unui stat înţepenit în buzunarele câtorva şmecheraşi, în trena cărora s-a înecat, sufocată, o întreagă societate românească. Otrava asta este picurată de mult timp, iar pipeta cu care s-au administrat dozele letale este nimeni alta decât presa.

S-a constatat de-a lungul timpului o propensiune a publicului către mascaradă, circ, şmecherie greţoasă, către minciuna abjectă, delaţiunea răzbunătoare. Pofta insaţiabilă pentru dezordine, pentru impostură şi repudierea normalităţii, pentru denigrarea a orice şi batjocora oricui a condus, cu paşi siguri, către ceea ce este acum România în pragul războiului civil. Paradoxurile societăţii româneşti nu mai pot fi privite ştiinţific şi cu umor. Ele se simt din plin, iar efectele lor au traiectoria unui bum