Fiul cel mare al megastarului are o pată albă pe piele, specifică afecţiunii vitiligo.
Imaginile cu cei trei copii ai lui Michael, surprinşi în ajunul comemorării unui an de la moartea tatălui lor, în Hawaii, au făcut zilele acestea înconjurul lumii. Jurnaliştii britanici au remarcat că fiu cel mare al regelui are o pată albă pe piele, semn al aceleiaşi boli de care a suferit şi megastarul, vitiligo.
Deşi Michael Jackson a susţinut în nenumărate rânduri că pielea lui s-a albit din cauza bolii vitiligo, şi nu a operaţilor estetice, nimeni nu l-a crezut. Însă, se pare că acest lucru era cât se poate de adevărat. Cel puţin asta demonstrează nişte fotografii cu copiii megastarului, Prince (13 ani), Paris (11 ani) şi Blanket (8 ani), la plajă, surprinse de paparazzi. În poze se poate observa că fiul mai mare al “regelui”, Prince, are o pată albă la subraţ, semn specific acestei boli, pe care ar fi moştenit-o de la tatăl său.
Mai mult, acest lucru demontează chiar şi controversele legate de faptul că Prince, cel puţin, nu ar fi fiul biologic al lui Michael.
Mănuşa albă, vândută cu 190.000 $
O licitaţie organizată recent în SUA, la care s-au pus în vânzare obiecte de-ale lui Michael, i-a adus o mulţime de bani unui colecţionar. Acesta a vândut mănuşa albă a lui Michael cu 190.000 $, iar geaca roşie din videoclipul piesei “Beat It” cu 132.000 $. Pe de altă parte, seringa cu anestezic şi dispozitivul de intubare, care au fost folosite în clipele dinaintea morţii mega- starului, au fost interzise vânzării.