Dacă te îndrepţi spre Călăraşi, nimic nu ţi-ar putea indica că eşti în drum către cel mai asistat judeţ al României. Şoseaua naţională fără de gropi se rupe elegant de Autostrada Bucureşti-Constanţa pe la Km 60 pentru a te conduce preţ de câteva zeci de kilometri prin sate cu aspect prosper aşezate pe coline către malurile Dunării. Gropile în carosabil lipsesc, iar şoseaua e mai bună decât altele din ţară cu pretenţii de drum european. Mica evaziune este, în schimb, cea de pretutindeni. Cumpărăm biscuiţi şi o cafea la un magazin sătesc care desface de la cartele de internet Vodafone până la tricouri şi detergenţi, iar bonul fiscal întârzie să apară.

Casa de marcat slujeşte doar pentru depozitarea bancnotelor. Bonul vine abia după ce îl cerem. „Nu daţi şi bon fiscal?" „Ba da, dăm", ni se răspunde cu jumătate de gură. Ne continuăm drumul şi ajungem la intrarea în municipiu, flancată de tulumbe metalice ruginite şi structuri de beton coşcovite - parte dezafectată a unei firme de stat răpuse de economia de piaţă. Peisajul contrastează cu silozurile albe de peste deal proaspăt vopsite, ridicate de investitorii în agricultură din judeţ. În ultimii ani aici s-au deschis mai multe investiţii. Geamurile Saint Gobain, materialele de construcţii PREFAB - firmă deschisă de şeful patronatelor, Marian Miluţ -, sau salamurile Aldis vin de aici. Muncipiul este unul obişnuit. Daciile bătrâne se amestecă cu limuzinele occidentale în trafic sau la trotuar, în faţa blocurilor comuniste. Centrul ne este anunţat de clasicul spital judeţean cu 8 etaje, de tribunal şi de sediul Fiscului, probabil cea mai modernă clădire din municipiu.

Majorarea TVA va aduce statului o nimica toată

Dacă toate judeţele ar fi pentru bugetul de stat precum Călăraşiul, după cum se zice, statul ar trebui să împrumute şi mai mulţi bani pentru a-şi acoperi cheltuielile. În 2009 judeţul a reuşit