Situaţia extrem de dificilă prin care am trecut nu a fost totuşi o criză, în adevăratul sens al cuvântului. A fost o cădere economică, o scădere a fluxurilor, o recesiune severă, un potenţial de criză. Abia acum, odată cu creşterea intempestivă a TVA cu 5 puncte procentuale, creăm premisele unei adevărate crize economice. De aceea, data de 1 iulie poate fi ziua de naştere a primei crize româneşti din secolul XXI. România în recesiune a arătat foarte prost: multe falimente şi şomaj de 8%; blocaje financiare; un curs agitat, chiar inflamat într-o anumită perioadă; restanţe la credite; încercări de reducere a datoriilor publice şi de eliberarea presiunii pe bugetele publice. Această ultimă încercare nu a reuşit. Şi iată acum criza şi asta înseamnă mult mai mult decât ce am avut până acum. Adică, la toate aceste situaţii se mai adaugă o explozie a preţurilor.

Criza înseamnă, conform tuturor definiţiilor, un amestec ucigător de scădere economică, şomaj şi creştere de preţuri, care distruge echilibrul valutar şi pune o presiune pe bugetele publice până la limita insolvenţei. O asemenea perioadă este caracterizată prin decizii bruşte (creşte TVA în cinci zile), alternative limitate şi toate nefericite (pensii tăiate sau creşteri de taxe), adică o stare de panică, evidentă, în ciuda încercărilor guvernului de a transmite faptul că este stăpân pe situaţie. Dacă până acum vorbeam despre priorităţi legate de reluarea creditării, de inundarea cu bani a băncilor şi a economiei în speranţa că vor porni o serie de activităţi lăsate în paragină, fără să ne sperie creşterile de preţuri, acum şi această opţiune a dispărut.

Va urma o bătălie aprigă cu inflaţia, pentru că o creştere a preţurilor acum va fi cel mai elocvent semnal de criză serioasă şi profundă în care România riscă să se afunde pentru ani de zile, nu doar până la sfârşitul anului. Şi ar mai trebui adăugat