Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Ingrid Mehnert este salvatoare şi cosmeticiană pentru animale de companie

Publicat in Adevarul, marți 29 iunie 2010 ·

Ingrid Mehnert a început specializarea în medicină veterinară în 1998 când animalele de companie nu reprezentau un segment de studiu în acest domeniu. Face cosmetică pentru câini şi se implică în acţiuni de salvare a acestora.

Data şi locul naşterii: 20 februarie 1980

Studii: Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca

Stare civilă: necăsătorită

„În facultate se punea mai mult bază pe vaci, porci sau cai. La acea vreme nu era la modă să ai un animal de companie. Abia acum lumea se dezmeticeşte în acest sens şi oamenii îşi deschid mintea spre tot ceea ce înseamnă animal de companie“, a spus tânăra.

Ingrid este devotată animalelor din copilărie, iar scopul său este acela de a face ceva pentru necuvântătoare. „Aduceam acasă animale pe care le găseam pe stradă. Le iubeam când le vedeam atât de fragile şi vulnerabile. De atunci simţeam că trebuie să fac ceva pentru ele“, a povestit Ingrid.

Odată cu trecerea timpului tânăra a găsit soluţia de a ajuta necuvântătoarele şi de a sta cât mai mult în preajma lor: Facultatea de medicină veterinară. A terminat studiile în 2004 după care s-a angajat la un cabinet veterinar din Alba Iulia. Ambiţia tinerei a trecut însă de constrângerile învăţământului românesc care o limita mai mult la studiile pe animalele mari. „Manualele străine m-au ajutat practic să învăţ cu adevărat ce înseamnă medicina pentru animalele mici, animalele de companie“, a completat Ingrid.

„Vreau să pot face ceva pentru câinii comunitari“

A început medicina veterinară sperând să salveze câinii comunitari. „Ei sunt pasiunea mea. Vreau să pot face ceva pentru aceste patrupede. Câinii de la noi nu sunt agresivi şi nici nu avem atât de mulţi. Se poate face ceva dacă oamenii ar înţelege asta şi ar sprinjini acţiunile de acest fel“, a spus tânăra. Ingrid şi-a oferit chiar serviciile pentru a ajuta anim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 10 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°