De ieri sunt în concediu fără plată! Adio bere la sticlă la 0,33 l și adio țăgări. De fapt, adio bere în orice formă. Și nici apă nu mai cumpăr, o să mă alimentez direct de la chiuvetă. Meciurile le văd acasă, pe net, căci televizor nu mi-am luat și nici n-o să-mi iau. (Așa îl evit și pe Dan Diaconescu). Am acasă o grămadă de cărți pe care nu le-am citit și o să stau departe de librării, iar la cinema nu mă mai duc, poate doar dacă mă invită vreun prieten la vreo vizionare ocazională. N-am văzut niciun concert de multă vreme, așa că n-o să mă duc tocmai acum. Singurele ieșiri pe care le am în cap sunt la terenul de baschet, unde nu se plătește și ai distracție garantată dacă dai peste băieți care se pricep. Din păcate am câteva facturi de plătit, pe care chiar am de gând să le achit, să evit penalizările.
Problema nu se rezolvă renunțând la niște “mofturi”, așa că vă cer câteva sfaturi. Ce ar trebui să mănânc, cât de puțin ar trebui să țin lumina aprinsă și cât de rece să fac dușul? Unde e cea mai ieftină piață din București? Oare n-ar fi simplu să mă apuc de yoga și să vegetez vreo 30 de zile? Oare n-ar fi mai simplu să mă duc undeva la țară? Două secunde să închid radioul…consumă.
Nu-mi plang de milă și nici nu fac apel la pomana socială. Cred că de vină sunt filmele neorealiste italiene pe care le-am văzut în ultima perioadă. Oamenii aia trăiau în Italia postbelică, într-o sărăcie devastatoare, cu șomaj cât casa și străzi în ruină. Noi trăim în România postcomunistă, consumistă și debilă. Diferența este că filmele neorealiste anunță reconstrucția Italiei, în câteva dintre ele se întrezărește viitorul, primăvara, cum spune Pina în Roma, citta aperta. Situația noastră de azi e diferită și nu anunță nimic.
Nu cred în soluții salvatoare pentru economia românească și nici măcar pentru aia globală. Cred că Băsescu, Boc și oricine ar veni după ei pur
