Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muşcături inocente, dar cu infecţii

Publicat in Jurnalul, marți 29 iunie 2010 ·

La joacă. Un copil muşcă un alt copil. Este un lucru ce nu trebuie luat în glumă de părinţi. Medicul Carmen Mirăuţă, medic primar de medicină generală, medic de familie la Policlinica Berceni-Medcenter, ne spune cum ar trebui să reacţioneze părinţii, astfel încât situaţia să nu se complice şi starea de sănătate a copilului să nu se agraveze. Precizările sunt cu atât mai importante cu cât, conform unui studiu recent, una din zece muşcături se infectează.

"Un copil muşcă din cauza părinţilor. De cele mai multe ori, adulţii îşi manifestă dragostea faţă de pruncii lor muşcându-i. Copiii percep muşcătura ca pe o modalitate de afecţiune. Şi atunci ei fac acelaşi lucru cu ceilalţi copii. Doar că micuţii nu pot cuantifica forţa muşcăturii. Aşa apar şi accidentele. De aceea, copiii care muşcă trebuie avertizaţi cu mult tact, pentru a nu mai proceda în acest mod.

MĂSURI DE PRIM AJUTOR

"Cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă părintele este să spele imediat rana cu apă şi săpun. Chiar dacă micuţul plânge, această operaţiune nu trebuie ignorată. Dacă rana este minoră, ar fi bine să nu fie acoperită. În cazul în care muşcătura este mai gravă şi sângerează, aplicaţi presiune pe rană, având grijă să folosiţi o un pansament steril. După ce sângerarea s-a oprit, rana trebuie acoperită cu un bandaj steril şi copilul ar trebui dus la medic."

O altă variantă este să curăţaţi zona cu puţin alcool sanitar, cu rivanol sau cu soluţie de betadină. Medicul Mirăuţă avertizează că alcoolul sanitar poate fi folosit pentru dezinfectarea unei răni doar dacă micuţul are peste un an. "În cazul copiilor sub 1 an, alcoolul pătrunde prin piele şi copilul se poate îmbăta."

Există mai multe tipuri de infecţii ce se pot transmite printr-o simplă muşcătură. "Nu sunt excluse hepatita şi chiar HIV. Chiar dacă aceste infecţii severe sunt des

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 43 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 45 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°