Investitorii de la Bursă care deţin acţiuni pe profit cu o vechime mai mare de un an mai au la dispoziţie două zile pentru a le vinde beneficiind de un impozit de 1% pe câştig, faţă de o cotă de impozitare de 16% cât va fi începând cu 1 iulie în urma modificărilor din Codul fiscal.
Brokerii spun că investitorii şi oamenii de afaceri care au achiziţionat pachete importante la o companie sau au cumpărat firme în urmă cu mai mulţi ani la preţuri derizorii pot să facă economii serioase dacă le transferă pe o firmă sau unei rude, plătind un impozit de 1% pe profitul obţinut, în loc de 16%, cât va fi de la 1 iulie.
În ultima perioadă s-au înmulţit cazurile în care unii investitori au vândut şi au cumpărat succesiv acţiuni, marcându-şi astfel profituri anterioare, pentru a evita impozitarea acestora cu o cotă de 16%. O altă variantă folosită şi mai puţin costisitoare este cea a transferului pachetului de acţiuni către o rudă, pentru a limita costurile de tranzacţionare.
"De obicei clienţii care investesc pe termen foarte lung pot să facă tranzacţii de limitare a impozitării din câştigurile de pe Bursă, dar sunt destul de puţine astfel de cazuri. Am verificat şi eu, dar nu am clienţi care au acţiuni de mai mult de un an", spune Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.
Investitorii de la Bursă care deţin acţiuni pe profit cu o vechime mai mare de un an mai au la dispoziţie două zile pentru a le vinde beneficiind de un impozit de 1% pe câştig, faţă de o cotă de impozitare de 16% cât va fi începând cu 1 iulie în urma modificărilor din Codul fiscal.
Brokerii spun că investitorii şi oamenii de afaceri care au achiziţionat pachete importante la o companie sau au cumpărat firme în urmă cu mai mulţi ani la preţuri derizorii pot să facă economii serioase dacă le transferă pe o firmă sau unei rude, plătind un impozit de 1% pe profitul obţinut, în loc de