Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exod la FC Farul

Publicat in Romania Libera, marți 29 iunie 2010 ·

Sătui de situaţia dezastruoasă de la clubul de pe litoral, marinarii îşi caută echipe, cea mai vizată destinaţie fiind echipa de Liga I Astra Ploieşti.

Dacă Farul nu poate promova în primul eşalon fotbalistic al ţării, măcar jucătorii con-stănţeni ne vor reprezenta în Liga I. Cum? Majoritatea acestora sunt doriţi de formaţii care activează pe prima scenă. Cea mai atrasă de jucătorii constănţeni este Astra Ploieşti. Aceasta şi-a asigurat deja serviciile lui Kehinde Fatai şi a lui Alexandru Măţel. Primul a ajuns la Ploieşti fără nici un fel de obligaţie, el fiind declarat liber de contract de către FRF în urma memoriului referitor la neplata salariului, depus de nigerian. Căpitanul marinarilor din sezonul trecut şi unul dintre jucătorii pe care se spera că se vor obţine o parte din banii ce ar urma să salveze clubul a ajuns şi el în curtea Astrei. Celălalt jucător în această situaţie este Cosmin Matei. Deşi s-a antrenat cu vicecampioana Unirea Urziceni şi mai este dorit de Timişoara, juniorul constănţean spune că este tentat de oferta celor de la Astra. „Nu am scos din calcule nici pe Unirea, nici pe Timişoara. Ştiu că mai există interes pentru transferul meu şi de la cei de la Internaţional Curtea de Argeş. Cert este că pe mine mă încântă oferta celor de la Astra Ploieşti şi sunt mari şanse ca în sezonul viitor să evoluez pentru ei", a declarat internaţionalul de tineret. Transferurile lui Matei şi Măţel ar putea scoate pentru moment echipa de pe litoral din situaţia financiară gravă în care se află. Cum puterea financiară a ploieştenilor nu este una dintre cele mai mari, ofertele lor sunt însă destul de modeste, fapt ce este legat şi de „foamea" de bani a marinarilor, care ar fi dispuşi să primească şi mai puţini bani pentru vedetele lor, numai să primească. Cu siguranţă Farul nu va primi bani pentru internaţionalul liberian Ben Teekloh. Acesta şi-a încheia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°