Deputatul Emil Radu Moldovan acuză nereguli în atribuirea contractelor cu arhitecţi.
Conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost dată în judecată de liderul PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, care reclamă refuzul instituţiei să-i comunice informaţii de interes public.
Moldovan a spus de mai multe ori că, din informaţiile pe care le deţine, Ileana Luca, soţia unuia dintre vicepreşedinţii CJ, Iancu Luca (PDL), este parteneră într-un birou independent de arhitectură cu soţia arhitectului şef al CJ, Victor Michiu, iar cele două câştigă majoritatea lucrărilor cu încredinţare directă pe care le are Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Ca să aducă probe în sprijinul declaraţiilor sale, Moldovan a depus o cerere în baza Legii 544/2001 la CJ Bistriţa-Năsăud, dar nu a primit răspuns. Ca urmare, după expirarea termenului legal, a dat instituţia în judecată. El a mai cerut conducerii să-i comunice care este bugetul de salarii al consilierilor personali ai preşedintelui Liviu Rusu şi al persoanelor angajate în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care funcţionează pe lângă CJ Bistriţa-Năsăud, ce lucrări de investiţii s-au făcut anul acesta, la ce valoare se ridică fiecare şi dacă au fost realizate prin încredinţare directă. Deputatul Emil Radu Moldovan acuză nereguli în atribuirea contractelor cu arhitecţi.
Conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost dată în judecată de liderul PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, care reclamă refuzul instituţiei să-i comunice informaţii de interes public.
Moldovan a spus de mai multe ori că, din informaţiile pe care le deţine, Ileana Luca, soţia unuia dintre vicepreşedinţii CJ, Iancu Luca (PDL), este parteneră într-un birou independent de arhitectură cu soţia arhitectului şef al CJ, Victor Michiu, iar cele două câştigă majoritatea lucrărilor cu încredinţare directă