Olteanul a fost printre cei mai talentaţi fotbalişti români din ultimii 20 de ani, dar acum vinde lustre ca să trăiască. Luţu încă n-a terminat cursurile Şcolii de antrenori, la care s-a înscris în 1995, dar visează să conducă "naţionala" Coreii de Sud.
Mimica lui e colecţia emoticoanelor de la messenger. Rîde, se strîmbă şi din cînd în cînd ia o expresie de om serios, preocupat, dar şi atunci te face să rîzi. E Ionuţ Luţu, "Hagiluţu", cel pe care mulţi îl vedeau drept urmaşul de drept al "Regelui" în fotbalul românesc. Şi acum mai joacă fotbal, tocmai a promovat din Liga a III-a cu ALRO Slatina, dar asta nu prea mai contează. Recunoaşte şi el: "Frate, nu mai rezist un meci întreg, nu mai pot". Are, în schimb, poveşti cu toţi. Nu-i pare rău de nimic, are haz chiar şi atunci cînd vorbeşte despre ratări, despre cum şi-a irosit talentul.
- Ionuţ, cu ce te mai ocupi?
- Uite, am venit prin Bucureşti să mă întîlnesc cu tata Oli.
- Cum de ai rămas atît de apropiat de Olăroiu?
- Eu sînt prieten cu toţi, mă. Am fost la Mutu, în Italia, m-a chemat el acum vreo lună. Adi e supărat săracu', cu suspendarea asta, da' e şmecher rău, oricum! Îţi dai seama că el are oferte chiar şi acum, cînd n-are voie să joace? Îl sună din Rusia, din Turcia, de la arabi, de peste tot!
- Zi-ne cu Olăroiu. Aţi rămas prieteni din Coreea?
- Da, da' i-am mai făcut şi belele. Cînd am ajuns acolo prima oară, el mi-a zis: "Luţule, vezi că aici nu e ca-n România! Dacă l-ai driblat pe unul, dai drumu' repede la minge, că ăştia aleargă mult şi se întorc, nu poţi să-i fentezi tu de o mie de ori!". "Da, Oli, stai liniştit!". La primul meci, l-am driblat pe primul, pe al doilea, da' ăsta a băgat alunecare şi, nu ştiu cum, a ajuns cu capul lîngă minge. Am vrut să şutez, dar l-am nimerit direct în cap, ce mai, rău de tot, de au sărit toţ
