Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Claudia Constantinescu, eleva care a ajuns Miss Buzău

Publicat in Adevarul, marți 29 iunie 2010 ·

Are dimensiuni aproape ideale, este spontană şi ştie ce vrea. Acestea sunt atuurile care au propulsat-o pe eleva de 17 ani pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Miss Buzău 2010.

Claudia Constantinescu mărturiseşte că a intrat în modeling în 2008, din întâmplare. „Eu, de când eram micuţă, ca orice fetiţă îmi doream să fiu model, să pozez, şi o prietenă mai mare, care era manechin în Buzău, m-a chemat într-o zi la un casting. După acest casting a fost un concurs pe care l-am câştigat, cu locul unu. Era „Find me a model”, în Galleria Mall, acum doi ani şi jumătate, moment în care am început colaborarea cu o agenţie”, povesteşte Claudia.

Chiar dacă are deja un palmares strălucitor, Claudia Constantinescu crede că este abia la începutul carierei. Primele sale contacte cu scena au fost în perioada gimnaziului. „Prima dată am participat în clasa a opta, la agapă, la Miss Şcoala 1, unde am luat locul doi. Nu mai ştiu ce înălţime aveam dar eram cea mai înaltă. Apoi am participat la concursul de miss de la la Balul Bobocilor din Hasdeu, după care au urmat concursurile de miss şi prezentările de modă”, spune frumoasa adolescentă.

Oriunde îşi face apariţia, fie că este vorba de un concurs de miss, fie o prezentare de modă, Claudia atrage repede admiraţia celor din jur. Are 1.82 metri înălţime şi un corp armonios, cu dimensiuni de invidiat chiar şi de către experimentatele manechine de pe marile scene ale modei: 88 – 60 – 90. „Părinţii mei, şi mama şi tata, sunt înalţi şi frumoşi. Au peste 1.80 m amândoi”, ne explică, repede, secretul frumuseţii sale.

De câteva zile este purtătoarea coroniţei de regină a frumuseţii, câştigată la ultima ediţie a concursului Miss Buzău. A avut contracandidate la fel de frumoase însă Claudia crede că experienţa a făcut diferenţa. „Prima probă a fost lenjeria intimă de la Pierre Cardin, apoi ţinu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 56 minute
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 45 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 36 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 52 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 2 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°