Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lavinia Grama a şocat la Expoziţia UAD printr-o lucrare ce redă un act sexual

Publicat in Adevarul, marți 29 iunie 2010 ·

Tânăra absolventă a secţiei foto-video din cadrul Universităţii de Artă şi Design a surprins publicul la expoziţia de final, cu o lucrare ce repoduce un act sexual între doi tineri.

Lângă cele cinci fotografii de un metru, ce şochează la prima vedere, o etichetă cu scris mărunt prezintă numele artistei: Lavinia Grama, iar un rând mai jos e mâzgălit numele lucrării: „Instincte”. Peste următorul cuvânt, autoarea a haşurat cu un pix albastru, dar dacă te uiţi atent, încă se vede scrisul iniţial: „primare”. „Am tăiat, pentru a nu înţelege lumea greşit”, se justifică aceasta.

Lucrarea tinerei absolvente a secţiei foto-video atrage privirile ca un magnet. Pe feţele celor care se opresc în faţa imaginilor se citeşte o uşoară pudoare. Lucrarea Laviniei, luată în ansamblu, porneşte de la comparaţia omului cu animalul, mai bine zis cu instinctul primar al acestuia.

„Instinctele primare sunt în codul nostru genetic, dar, datorită evoluţiei sociale, a pudorilor şi a normelor, omul a ajuns să le refuleze. Practic, îţi pierzi identitatea”, vorbeşte tânăra despre lucrarea sa.

Cinci ipostaze

Omul-primitiv, parcă răstignit pe un copac, omul-vânător, cu un iepure în gură, o scenă în care bărbatul şi femeia consumă vânatul, urmată de o alta, în care se consumă un act sexual sălbatic, sunt prezentate succesiv în fotografiile artistei. Seria este încheiată de imaginea instinctului suprem, lupta pentru supravieţuire, marcarea teritoriului între doi bărbaţi.

Protagoniştii pictorialelor sunt studenţi la Actorie, şi au pozat nud într-o pădure sălbatică, la marginea Clujului. „Profesorii au fost foarte încântaţi”, a spus tânăra, la câteva minute după susţinerea lucrării de Licenţă.

Lavinia Grama s-a mutat la Cluj-Napoca în urmă cu trei ani, odată cu admiterea la UAD. Proaspătă absolventă de Contabilitate-Finanţe, jocul cu imaginea a fost întotdea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Nicușor Dan reclamă „un atac mascat” asupra conturilor sale de social media. „Mii de comentarii pozitive, venite brusc, dintr-o singură direcție”

HotNews acum o ora
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, susține că paginile sale de Instagram și TikTok sunt supuse unui atac, întrucât în 24 de ore au apărut mii de urmăritori noi și comentarii pozitive la adresa sa. Primarul susține că este

Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de o mașină care dădea cu spatele

Adevarul acum o ora
Un accident cu sfârșit tragic a avut loc marți după-amiază, 15 aprilie, în localitatea Tăuții de Sus, județul Maramureș. Un bărbat în vârstă de 63 de ani și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un autoturism care efectua o manevră de mers înapo

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 4 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 8 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Andreea Cotruta, campioană europeană la 59 kilograme. Ea a obţinut argintul la smuls şi aruncat

News.ro acum 2 ore
Sportiva Andreea Cotruta a devenit campioană europeană la 59 kilograme, cu un total de 208 kilograme.

Șeful NATO, Mark Rutte, reafirmă sprijinul pentru Ucraina în timpul unei vizite surpriză la Odesa

G4Media acum o ora
Sprijinul NATO pentru Ucraina rămâne „neclintit”, a declarat secretarul general al Alianței, subliniind că peste 20 de miliarde de euro în asistență pentru securitate au fost deja promise de aliați în primele trei luni ale anului 2025. Mark Rutte a

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum 3 ore
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

Vremea

București
acum

10°
mar.

8°/14°
mie.

8°/24°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mar.

8°/16°
mie.

11°/22°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

10°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

9°/17°
mie.

9°/26°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

11°/27°
joi

13°/27°
vin.

11°/17°