Produsele gastronomice tradiţionale din Delta Dunării ar putea fi acreditate în România şi Uniunea Europeană, potrivit declaraţiei comisarului european Dacian Cioloş, prezent la Festivalul "De-ale gurii Dunării" ce s-a desfăşurat sâmbătă la Uzlina. "Urmează să propun Consiliului Uniunii Europene şi Parlamentului European un pachet legislativ de reformare a politicii de calitate în sectorul agro-alimentar la nivel european. „O să propunem statelor membre posibilitatea de a acorda produselor tradiţionale locale un logo european care să ajute consumatorul să identifice astfel de produse tradiţionale locale. Avem în momentul de faţă peste 3000 de produse tradiţionale înregistrate la nivel naţional care nu au însă recunoaştere europeană şi care nu au un sistem de înregistrare europeană. Asta înseamnă că cineva din Delta Dunării poate înregistra un produs tradiţional la Bucureşti, la Ministerul Agriculturii şi va putea fi comercializat pe piaţa locală sau europeană sub logo-ul de produs tradiţional. Acest lucru se va întâmpla în cursul anului viitor", a declarat comisarul european.
Cu toate acestea, localnicii sunt sceptici şi nu cred că această iniţiativă le va aduce vreun avantaj. Mai mult, ei spun că astfel de idei sunt total inutile şi că "este vorba de două lumi diferite: a lor, a miniştrilor sau politicienilor, şi a noastră".
Sursa: obiectivtulcea.ro Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Produsele gastronomice tradiţionale din Delta Dunării ar putea fi acreditate în România şi Uniunea Europeană, potrivit declaraţiei comisarului european Dacian Cioloş, prezent la Festivalul "De-ale