Emisiunea de „bani de ocupaţie“ a fost o practică curentă în timpul celui de-al doilea război mondial. Toate părţile beligerante au practicat-o, atât germanii, cât şi aliaţii (sovietici, americani, francezi etc.). „Specialiştii economiei lui Stalin“ au emis şi ei, fără acoperire, bancnote de ocupaţie, care au fost în circulaţie de la sfârşitul lui august până la 1 octombrie. BNR a fost obligată să-i răscumpere, dar nu într-o cantitate globală, ci pe baza unui plafon care se stabilea în funcţie de gradul militarilor sovietici.

Guvernul de la Bucureşti nu avea ce să facă şi înghiţea situaţia. În cercurile politice tradiţionale româneşti circula bănuiala sumbră că sovieticii ar pofti la rezervele de aur ale Băncii Naţionale a României, pe care ar putea să le ia cu titlul de „despăgubiri de război“.

Un grup de finanţişti şi economişti apropiaţi de partidele istorice s-a gândit la o soluţie-paleativ pentru inflaţie. Aşa a apărut medalia „Ardealul Nostru“, cunoscută sub numele popular de „cocoşel“. Principalul scop pentru punerea în circulaţie a acestei medalii a fost însă acela de a încuraja populaţia să subscrie la împrumutul Refacerii. De altfel, împrumuturile publice erau o practică curentă a statului român în perioada interbelică (vezi Împrumutul Reîntregirii şi împrumuturile pentru înzestrarea armatei).

Decretul Ghilezan

La Ministerul de Finanţe, titularul portofoliului, liberalul Mihail Romniceanu, şi subsecretarul de stat Emil Ghilezan, membru marcant PNŢ, puseseră la cale să se împrumute de la populaţie prin emiterea unor obligaţiuni de stat. Erau necesare fonduri pentru reconstrucţia economică a ţării, dar şi pentru susţinerea pe mai departe a efortului de război. După tratative, se hotărâse retragerea leilor de ocupaţie de pe piaţă şi înlocuirea lor cu bancnote „bune“, emise de BNR, măsura devenind practică la 1 octombrie 1944. Se stabil