Preşedintele celor de la CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că este mulţumit de campania de achiziţii şi în acest moment CFR poate alinia două echipe de valori egale. Acesta nu a ezitat să-i „înţepe“ pe stelişti, rivalii la titlu
Odată cu preluarea băncii tehnice de către Victor Piţurcă, la Steaua au apărut şi transferurile importante. Gruparea din Ghencea porneşte ca una dintre principalele favorite la titlu în sezonul care urmează, dar acest lucru nu-i sperie pe cei de la Cluj. „Ros-albaştri“ au perfectat un amical cu Real Madrid, motiv pentru Iuliu Mureşan să ironizeze gruparea patronată de Gigi Becali:
„Noi muncim, nu vorbim, acesta este adevărul. Putem alinia la orice două echipe de valori egale, astfel să putem face schimbări fără teama de a pierde din valoare. Cele mai importante rivale sunt cele de pe podium, Urziceni şi Vaslui, dar şi echipele din Bucureşti. Rapidul s-a întărit cel mai mult. Am văzut că Steaua va juca un amical cu Real, dar noi nu avem nevoie de aşa ceva, vom juca meciuri oficiale cu astfel de echipe“, a spus acesta, la Sport.ro.
CFR va participa din nou în grupele Champions League, după o pauză de un an, datorită câştigării titlului. Formaţia clujeană va fi repartizată în ultima urnă valorică, astfel că la Cluj vor veni adversari de calibru.