Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tranzacţii cu 0,87% din "Remarul 16 Februarie" Cluj Napoca

Publicat in Bursa, miercuri 30 iunie 2010 ·

Aproximativ 0,87% din producătorul de material rulant "Remarul 16 Februarie" Cluj Napoca (simbol REFE) a fost transferat, ieri, în trei tranzacţii în valoare de 440.310 de lei. Preţurile de schimb au oscilat între 20 de lei şi 24,7 lei/acţiune. Cotaţia de referinţă a crescut cu 23,5%, la 24,7 lei/titlu.

La începutul acestui an, aproximativ 1,15% din companie a fost schimbat, pentru 545.180 de lei, la preţuri cuprinse între 23 de lei şi 23,4 lei/acţiune.

Compania a anunţat recent că a încheiat contracte cu cinci firme, valoarea totală a acestora fiind de pes­te 2,7 milioane de dolari. Cele cinci contracte încheiate vizează derularea unui alt contract, cu compania CFR Marfă, aceasta intenţionând să caseze 2.000 de vagoane.

"Remarul" are o capitalizare bursieră de 50,51 milioane de lei, potrivit preţului mediu de ieri. Societatea este controlată de "Transferoviar Grup", a omului de afaceri Călin Mitică, deţinătorul a 32,96% din titluri, şi de Monica Băiculescu, deţine 32% din capital. Din acţionariatul companiei mai face parte şi societatea cu răspundere limitată "Nova Cominvest" Bucureşti, cu o deţinere de 6,54%.

Preţul acţiunilor companiei de construcţii "Concefa" Sibiu (simbol COFI) a stagnat, ieri, la 0,15 lei/titlu, fiind schimbate, în total, 2,59 milioane de titluri COFI. Preţurile de schimb au variat între 0,15 lei şi 0,16 lei/titlu.

Firma de construcţii şi-a bugetat, pentru acest an, afaceri de 231 milioane de lei, aproape triplu faţă de nivelul de anul trecut, când s-au ridicat la puţin peste 81 milioane de lei. În plus, compania mizează pe un profit de şase ori mai mare pentru acest an, de 24 milioane de lei.

"Concefa" este controlată de omul de afaceri Horaţiu Cercel, care are o participaţie de 62,87%.

Tranzacţiile încheiate, ieri, pe piaţa Rasdaq, au totalizat 2,27 milioane de lei. Indicele Rasdaq-C, care arată e

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°