Mesajul a fost trimis. Multumesc!

John Neumann vrea să ducă echipa României în elita baschetului european » Salvarea americană

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 29 iunie 2010 ·

Noul antrenor al "naţionalei" masculine de baschet, americanul Carl John Neumann, a declarat ieri că obiectivul impus de Federaţia Română de Baschet, calificarea în primele 24 de echipe ale Campionatului European, reprezintă o provocare pentru cariera sa.

"Îmi doresc să fiu foarte apropiat de antrenorii din campionatul României, care sper să mă ajute, şi chiar dacă am antrenat în NBA, cu siguranţă am ce să învăţ şi de aici. Atunci cînd nu voi mai avea dorinţa să mai învăţ ceva în baschet, îmi voi încheia cariera" a fost prima declaraţie a tehnicianul în vîrstă de 59 de ani. Acesta îşi doreşte să colaboreze cu toţi antrenorii din România. "Este o adevărată provocare pentru mine să pregătesc această echipa, pentru că, în ciuda problemelor din baschetul românesc, va trebui să ne clasăm între primele 24 de echipe de la Campionatul European. Aceste lucruri nu vor fi realizate numai de mine, ci de antrenorii cu care voi lucra şi, mai ales, de jucători", a spus Neumann.

Tehnicianul este conştient că misiunea sa nu va fi una uşoară. "Cred că pentru a fi antrenorul unei echipe naţionale trebuie să fii foarte selectiv. Acest sentiment trebuie să-l împărtăşească şi jucătorii, care trebuie să fie onoraţi că evoluează pentru ţara lor. Nimeni să nu se aştepte la minuni peste noapte, pentru că sînt multe lucruri de pus la punct!".

Carl John Neumann

- 59 de ani;

- a jucat începînd din 1976 în NBA la Chicago Bulls, Indiana Pacers şi Los Angeles Lakers; în Europa, la echipe din Italia şi Germania;

- în 1980 a trecut pe banca tehnică, pregătind cluburi din Belgia, Grecia, Cipru, Israel, Kuweit, Arabia Saudită, Liban, China şi Japonia;

- la CM din 2002, Neumann a condus "naţionala" Libanului (locul 16);

"Cînd m-am calificat cu echipa Libanului la Cupa Mondială nu aveam cei mai buni jucători din ace

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriadei: Secţia parchetelor militare a PICCJ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii

News.ro acum o ora
Procurorul de la Secţia parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) care instrumentează Dosarul Mineriadei a dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu, fost vicepr

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, adus la DNA: Ar fi pretins șpagă de la șeful Nordis

Wall-Street.ro acum 32 minute
Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost adus la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie. Procurorii DNA au efectuat, miercuri, percheziţii la sediul Primăriei Sinaia, la domiciliul prima

Meta neagă că utilizatorii Facebook şi Instagram au fost forţaţi să urmărească profilul lui Trump, dar admite că "ar putea dura ceva timp pentru ca cererile lor de unfollow să fie procesate"

News.ro acum o ora
După depunerea jurământului de către preşedintele Donald Trump, luni, numeroşi utilizatori Facebook şi Instagram au descoperit - spre consternarea lor - că îl urmăreau cumva nu numai pe Trump, ci şi pe vicepreşedintele JD Vance, prima doamnă Melania

Cod galben de ceaţă în zone din 21 de judeţe, joi dimineaţa

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o serie de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile în următoarele două ore în zone din 21 de judeţe. Vizibilitatea în trafic este scăzută, anunţă Centrul Infotrafic. Astfel, în localit

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 2,7%, ca serie brută, în primele 11 luni din 2024

News.ro acum 2 ore
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele 11 luni din 2024, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, atât ca serie brută cu 2,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezo

Angajații din România care lucrează doar 4 luni și sunt plătiți tot anul: unde lucrează

Adevarul acum 2 ore
Telegondola din Mamaia operează doar patru luni pe an, în sezonul estival, însă cei 11 angajați, dintre care șase ocupă funcții de conducere, primesc salarii pe tot parcursul anului.

În Craiova, un bărbat urmărit internațional pentru trafic de migranți a fost prins cu ajutorul aplicației eDac

Libertatea acum 56 minute
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a fost dat în urmărire internațională de autoritățile din Țările de Jos pentru trafic de migranți, a fost prins la Craiova cu ajutorul aplicației eDac, relatează News.ro.

Atac masiv cu rachete al forțelor ruse asupra orașului Zaporojie: un mort și cel puțin 25 de răniți

Libertatea acum 56 minute
Forțele lui Vladimir Putin au lansat în zorii zilei de joi, 23 ianuarie, un atac masiv cu rachete asupra orașului ucrainean Zaporojie. Un om a murit, iar cel puțin 25 au fost răniți, a transmis guvernatorul regiunii Zaporojie, Ivan Fedorov, relateaz

Doi morţi într-un atac cu armă de foc comis de un elev într-o şcoală din orașul american Nashville

G4Media acum o ora
Un adolescent a deschis miercuri focul în interiorul unui liceu din Tennessee ucigând o elevă şi rănind un elev înainte de a-şi lua viaţa, informează joi agenția de știri Reuters. Poliţia din Nashville a informat într-un comunicat pe reţelele de soc

Şeful NATO spune că Europa va finanţa aprovizionarea Ucrainei cu arme americane

Mediafax acum o ora
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, solicită, joi, Statelor Unite să continue aprovizionarea Ucrainei cu armament. El a declarat că Europa va plăti factura, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/12°
sâm.

3°/8°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

3°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/11°