După două zeci de ani de multiple convulsii (mai degrabă intruterine) ale presei româneşti, iată că CSAT reuşeşte să identifice printre principalele vulnerabilităţi ale României „presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului”.
Pare un moment de cotitură. Dar înainte de a ne pronunţa, să încercăm o mică recapitulare a acestor ani care s-au scurs.
A fost mai întâi Televiziunea Română Liberă şi principalul ei produs: Revoluţia în Direct. O emisiune maraton cu un final dinainte scris: execuţia soţilor Ceauşescu din ziua de Crăciun. A urmat un program de fiori şi râs care a reprezentat campania electorală a FSN-ului în vederea istoricelor alegeri din 20 mai 1990.
A mai fost furibunda luptă dintre Adevărul (Scânteia) şi România Liberă. Dintre Dimineaţa şi Expres. Dintre jeturile de cerneală lansate Pro sau Contra. Nu exista o a treia raţiune de a fi. Ori, ori! (În trecere fie spus, Dilema, între timp devenită Veche, a fost o primă încercare de a găsi o punte între aceste maluri ireconciliabile, maniheiste.)
Curând s-a sleit obsesia pentru lupta politică şi preocuparea pentru direcţia în care avea să aburce România. Faptul divers, macrameul inepuizabil al banalităţilor zilnice a început să invadeze molcom, dar perspicace scena. Iniţial periodic (Expres Magazin, Infractorul, Phoenix, Bordel, VIP), apoi zilnic: Evenimentul Zilei! Ziarul unui singur om, Ion Cristoiu, cel care avea să dea luminii tiparului titluri ca O găină a născut pui vii sau O profesoară din Bistriţa a muşcat de penis un marinar din Mangalia.
Din acest moment totul avea să devină posibil. Mai puţin şansa presei de a se maturiza…
Desigur lucrurile au luat-o la vale în regim de avalanşă. În ring au intrat televiziunile. ProTV a fost primul care a introdus sed
