Mediul rural recuperează într-un ritm alert decalajul tehnologic în pofida crizei
Serviciile de cablu sunt cele mai solicitate, însă internetul este în expansiune continuă
Mediul rural, dar şi cel urban mic, a recuperat în ultimii ani şi recuperează într-un ritm alert decalajul tehnologic pe care îl are faţă de centre urbane mari din România, în pofida crizei economice, iar odată cu ieşirea din criză Digital Cable Systems se aşteaptă la o accelerare şi mai puternică a cererii pentru serviciile de comunicaţii.
Serviciile de cablu rămân în continuare cele mai căutate, însă internetul este tot mai solicitat în mediul urban mic şi cel rural, tendinţele diferind însă de la regiune la regiune. "În România, există în continuare un decalaj important între urban şi rural în ceea ce priveşte tehnologizarea, însă acest decalaj este recuperat într-un ritm alert, în pofida condiţiilor economice dificile. Nevoia de comunicare este tot mai mare, inclusiv în mediul rural, de aceea, serviciile de telefonie fixă, dar mai ales de internet sunt într-o expansiune continuă, inclusiv datorită ofertelor speciale pentru pachete 3P (triple play, pachete formate din cablu, internet şi telefonie fixă), cu care vin furnizorii", a declarat, pentru Curierul Naţional, Dinu Malacopol, CEO al Digital Cable Systems (DCS).
Totodată, acesta a mai spus că până acum aproximativ un an şi jumătate, cele mai multe solicitări în mediul rural şi cel mic urban veneau pentru serviciile de televiziune prin cablu. "Începând din 2009, interesul a crescut semnificativ pentru serviciile de internet, astfel încât ritmul de achiziţie al clienţilor de internet este din ce în ce mai alert. Strategia noastră de creştere este una complexă, astfel încât am lansat prin AKTA, în august 2009, serviciul de telefonie fixă, ceea ce contribuie în mod constant la creşterea ponderii clienţilor 3P", a a